Crescătorii de vaci din județul Suceava trec printr-o perioadă foarte dificilă, din cauza prețului mic la litrul de lapte pe care îl oferă procesatorii, în condițiile în care pe piața din toată țara și nu numai se vorbește de supraproducție și de vânzări slabe în industria laptelui. Practic, crescătorii de bovine sunt nevoiți să dea laptele cu cât li se oferă, neavând de ales din prea multe variante. Mai mult, în unele cazuri, plățile se fac cu întârziere, existând crescători de animale care așteaptă să-și primească banii pentru laptele livrat încă de acum trei luni de zile.
Lapte vândut cu 70 de bani litrul
Cornel Costeliuc, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, din zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, a precizat că în momentul de față crescătorii de vaci primesc între 70 de bani și un leu pentru litrul de lapte, în funcție de calitatea acestuia și cantitatea livrată. Practic, un leu pe litrul de lapte încasează doar fermierii mari, care au făcut investiții pe măsură și care nu au cum fi mulțumiți cu acest preț.
Lapte mult, majoritatea de pe piața externă, și cumpărători puțini
Cornel Costeliuc a declarat: „În ultima perioadă de timp putem vorbi de o stagnare a prețului la lapte, însă perspectivele nu sunt foarte bune, este foarte mult lapte pe piață. Sperăm ca din toamnă vânzările de produse din lapte să revină la un nivel mai ridicat, deși ne mai lovim și de o altă mare problemă: în jur de 70% din produsele din lapte din marile magazine provin de pe piața externă”. Așadar, în condițiile în care pe piață există foarte multe produse din lapte, mare parte de pe piața externă, iar vânzările sunt la un nivel scăzut, pentru crescătorul de bovine local viitorul nu se anunță prea roz.
Crescători mulțumiți că au cui vinde laptele
De altfel, așa s-a ajuns ca fermierii, chiar cei mari, să fie mulțumiți că au cui livra laptele, chiar dacă prețul oferit îi duce în prag de faliment.
Un alt reprezentant al fermierilor, Alexandru Crăiuț, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine „Runc” Moldovița, a declarat că crescătorii de bovine din organizația sa primesc între 80 și 90 de bani per litrul de lapte. Mulțumirea oamenilor este că, în luna mai, au semnat contracte de livrare pe o perioadă de șase luni de zile, astfel că, pe termen scurt, au garanția că vor avea cui să vândă laptele. Așadar, dacă în toamna anului trecut, crescătorii de vaci erau revoltați că prețul oferit de procesatori scade în loc să crească, acum, în vara lui 2015, oamenii au ajuns să fie mulțumiți cu cât li se oferă.
Vacile din rasele de carne, prezentate ca o salvare pentru fermieri
Această problemă a fost discutată intens și la prima expoziție din România dedicată exclusiv zootehniei, care s-a încheiat ieri pe aerodromul Floreni din Dorna Candrenilor.Crescătorilor de vaci li s-au prezentat mai multe rase de bovine de carne (Charolaies, Angus etc.), încercând să se dea un semnal clar privind reorientarea care se pare a fi din ce în ce mai necesară.
Referitor la acest aspect, Alexandru Crăiuț a declarat:
„Mai ales în zona de munte, unde sunt distanțe mari până la centrele de colectare, crescătorii vor trebui să se orienteze spre rasele de carne. În timp, puțini vor mai fi cei care vor mai putea să susțină o fermă de vaci cu lapte, iar rasele de carne au multiple avantaje”.
Reorientarea fermierilor spre rasele de vaci de carne s-a mai pus în discuție de nenumărate ori în ultimii ani. Există numeroase avantaje legate de ritmul de creștere bun al vacilor din rasele de carne și de faptul că pe acest palier al pieței nu există suprapoducție. Fermierii se lovesc însă de două mari probleme: animalele din rasele de carne sunt scumpe, iar prețul oferit la abator pe kilogramul de carne nu este mai mare decât la o bovină din rasă comună, unde cheltuielile de creștere sunt mai mici. Deocamdată, în județ sunt foarte puțini fermieri care au făcut trecerea spre vaci din rase de carne, renunțând la comercializarea laptelui.
Bani puțini
Majoritatea crescătorilor de vaci din Suceava nu reușesc să-și mai vândă laptele nici măcar cu un leu litrul
