Decizie

Majorările salariale în Consiliul Județean Suceava se vor acorda doar pe criterii de performanță



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că nu toți angajații acestei instituții vor primi majorările salariale de până la 12% aprobate în ședința deliberativului. Cătălin Nechifor a arătat că de aceste creșteri salariale vor beneficia într-o primă etapă 168 dintre cei peste 300 de angajați din aparatul propriu al Consiliului Județean și 421 de salariați din instituțiile subordonate administrației județene, 159 dintre aceștia fiind personal nedidactic.
„Ce am adoptat acum este o hotărâre prin care putem să acordăm această creștere salarială. Și va exista o discuție, o analiză în interiorul aparatului propriu, dar și în instituțiile subordonate, iar creșterea va fi acordată după o analiză și după performanța celor care sunt vizați”, a spus Nechifor. El a adăugat că evaluarea angajaților va fi făcută de șefii de servicii, urmând să se stabilească și procentul de creștere a salariilor. Șeful administrației publice a mai spus că această posibilitate de a majora lefurile cu până la 12% constituie și o formulă de motivare profesională și salarială a angajaților. „Și chiar vreau la nivelul nostru să putem crea această competiție, să vadă toți angajații că într-adevăr creșterea de salariu este pe merit și în felul acesta putem crea o competiție pentru ca mai mulți să-și facă mai bine treaba”, a mai declarat președintele CJ Suceava.
Cătălin Nechifor și-a exprimat speranța că după rectificarea bugetară de luna aceasta CJ Suceava va dispune de mai multe resurse financiare pentru a acorda aceste majorări salariale la un număr mai mare de angajați.
Potrivit unei hotărâri care a fost votată ieri cu unanimitate de voturi în Consiliul Județean Suceava, salariile angajaților acestei instituții vor crește cu până la 12% începând cu data de 1 august 2015. În hotărâre se precizează că președintele Consiliului Județean este împuternicit să decidă cuantumul acestor creșteri salariale pentru angajați.
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a ținut să facă un apel către toți primarii din județul Suceava să încerce să majoreze salariile angajaților pe care îi au în subordine, în limita bugetelor de care dispun. „Asta e recomandarea pe care o fac către toți primarii, ca în limita bugetului să încerce să majoreze și ei salariile, așa cum am făcut și noi. Și ei pot să decidă până în 12%, să majoreze cât pot”, a precizat Nechifor. El a mai adăugat că angajații din primării trebuie să fie stimulați prin aceste creșteri salariale, având în vedere că nu sunt foarte bine plătiți, și „din păcate au un grad de încărcare foarte ridicat”.



Recomandări

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani