Vicepreședinta Consiliului Județean Suceava Stela Acatrinei a propus, ieri, într-o conferință de presă, o modificare legislativă cu privire la alocația de hrană acordată zilnic copiilor și bătrânilor aflați în grija Statului. Ea a explicat că cei 7 lei aprobați de „specialiști”, prin Hotărâre de Guvern, pentru un copil care se află în creștere, dar și pentru un bolnav cu grave probleme psihice, sunt insuficienți.
Stela Actrinei apreciază că hrana pe zi pentru un asistat social poate fi asigurată cu sume cuprinse între 13-15 lei. „Dacă cei din penitenciare au rezervat pentru hrana zilnică 12 lei, mi se pare anormal ca un copil să fie hrănit cu doar 7 lei. Mai mult, bolnavii din centrele sociale trebuie în primul rând hrăniți bine, pentru ca tratamentele să aibă efect. Ei au nevoie de un consum zilnic de calorii, cel puțin două mese calde, care nu pot fi asigurate cu câțiva lei”, a mai explicat Acatrinei.




