Maior: Ideea că SRI nu este controlat parlamentar este doar mitologie



Șeful SRI, George Maior, a declarat, marți, că există „mitologia” că Serviciul nu este controlat adecvat de Comisia parlamentară de specialitate, însă în realitate instituția își desfășoară activitatea în deplină legalitate.
„Există această mitologie că Serviciul nu este controlat. Faceți o comparație cu orice altă instituție de informații din țară și veți constata că nu este așa. Au avut loc controale inopinate la diverse unități ale Serviciului, au avut loc interpelări multiple ale comisiei la care s-a răspuns și la care se răspunde în continuare, au avut loc discuții în comisii”, a afirmat Maior.
El a spus că „garantează în mod absolut” faptul că Serviciul își desfășoară misiunile îndeplină legalitate.
„Uneori legalitatea perfectă în ceea ce facem este singura noastră umbrelă de protecție”, a mai spus Maior.