– Devenită una dintre cele mai importate evenimente expoziționale în domeniul construcțiilor, CAMEX Suceava va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2006, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv
Cea de-a treia ediție a Expoziției Naționale de Construcții și Instalații CAMEX Suceava organizată în județul Suceava va debuta joi, 31 august 2006, la Sala de Sport din cadrul Liceului Sportiv Suceava. Astfel, timp de patru zile, până pe data de 3 septembrie 2006, companii locale, dar și naționale, din domeniul construcțiilor și al instalațiilor vor fi prezente în cadrul Camex, pentru a-și expune produsele și soluțiile, dar și pentru a stabili noi parteneriate de afaceri și a prospecta piața în vederea investițiilor viitoare. Potrivit spuselor directorului general al companiei ABplus, cea care organizează acest eveniment, Florin Mindirigiu, la ediția de anul acesta a CAMES Suceava vor participa aproximativ 130 de firme, o mare parte din acestea venind oferind clienților promoții la produsele oferite, precum și demonstrații practice cu produsele expuse pentru vânzare. Mindirigiu a ținut să precizeze că expoziția CAMEX, principala marcă a companiei ABplus, a luat naștere în urmă cu 10 ani, la Iași. „De atunci CAMEX s-a dezvoltat, devenind o rețea națională de 15 expoziții de nișă, compusă din „CAMEX Expoziția Națională de Construcții și Instalații”, organizată anual în toate centrele urbane mari din țară, și două evenimente specializate ce au loc la București, respectiv CAMEX Expoziția Internațională de Acoperișuri, Izolații și Fațade, și CAMEX expoziția Internațională de Hale și construcții Industriale”, a declarat directorul ABplus. El a precizat expoziția din sala Liceului cu Program Sportiv Suceava poate fi vizitată între orele 10:00 și 18:00, cu excepția zilei de duminică 3 septembrie a.c., când programul pentru public este între orele 10:00 și 14:00. Florin Mindirigiu a ținut să sublinieze faptul că expoziția CAMEX se bucură, an de an, de o creștere semnificativă atât în ceea ce privește numărul de expozanți, cât și de vizitatori. „În decursul celor 10 ani, CAMEX s-a dezvoltat și a inserat pe piața construcțiilor din România diverse instrumente menite să vină în sprijinul comunicării dintre expozanți-vizitatori specializați-public larg. Mai mult, rata mare de revenire a expozanților CAMEX demonstrează că toate mijlocele de informare și specializare ajută la realizarea obiectivelor propuse în promovarea și extinderea afacerilor”, a mai spus Mindirigiu. Nu în ultimul rând, trebuie spus că parteneri în realizarea manifestării expoziționale de la sala LPS Suceava sunt companiile Romstal, Policolor, RPC Supra și Lindab, Primăria Suceava, iar ca partener media, cotidianul Monitorul de Suceava. Prezent ieri la conferința de presă susținută de conducerea companiei ABplus, primarul Sucevei, Ion Lungu, a ținut să precizeze că organizarea și găzduirea unei astfel de expoziții în municipiul reședință de județ reprezintă un avantaj atât pentru firmele care activează în domeniul construcțiilor, dar și pentru comunitatea locală, „în condițiile în care întreg orașul se află în plin avânt în domeniul construcțiilor”.






