Maimuțe

„Carevasăzică, dumneata faci turul Indiei și, la întoarcere, în loc să scrii despre minunățiile acestei străvechi țări-continent, despre Taj Mahal, Fortul Roșu, Jantar Mantal, îmi vii cu povestioare despre vaci, maimuțe și elefanți?” Un reproș cumva legitim, dacă veacul XXI n-ar fi modificat hotărâtor înseși temeiurile așa-numitei „literaturi de călătorie”. În epoca internetului, când e destul să apeși câteva taste pentru a descinde și informativ, și vizual, și sonor în realitatea oricărui alt colț de lume, tipicul exclamativ („Oooo! Ce minune!”) după care s-au alcătuit multe dintre cărțile de până acum, grefat pe fondul excesivei utilizări a datelor extrase din ghidurile turistice și din enciclopedii, nu prea mai are cum tenta un cititor din plin răsfățat cu accesul direct, comod și nelimitat la imaginea pe care, altfel, trebuia s-o decodeze din cutare text cu ochii minții. Aș spune că „literatura de călătorie” își mai păstrează șansa să sondeze în teritorii care, deocamdată, nu-i sunt în egală măsură accesibile internetului, interesând-o variatele ipostaze ale „comediei umane”, aceeași și mereu altfel întruchipată pe toate meridianele. Cum ar fi tema eternă a interacțiunii om-animal. În India ar fi vreo 50 de milioane de maimuțe – cât toată populația Angliei. Sunt considerate sacre și le protejează „Actul de protecție a faunei” din 1972. La noi, macacul evadat din grădina zoologică privată a lui Nuțu Cămătaru a făcut senzație la 112; în orașele indiene, macacii (dar și alte specii) aparțin peisajului urban precum vrăbiile, câinii, vacile sfinte. Mie unul mi s-au părut cât se poate de simpatici, înduioșători chiar când saltă elastic, purtându-și în spinare progeniturile agățate temeinic de blana mamei. Au ochi blânzi și inteligenți, și-au însușit multe dintre deprinderile noastre (deschid frigidere, robinete, cutii de suc, și, destul pentru a-i umaniza deplin… fură de sting, mai ales telefoane mobile); s-ar zice că macacii colorează agreabil componenta de amuzament spectacular a peisajului citadin. Da-s și răi foc! În 2007, viceprimarul Capitalei Delhi, Bajwa, a fost pur și simplu aruncat de la balcon de o turmă de macaci înfuriați; înaltul demnitar și-a pierdut viața! Ministrul Apărării, Parrikan, iese pe stradă doar cu soldați după el, să-l apere de maimuțe! La vizita lui Obama, drumul prin Capitală i-a fost deschis președintelui american de agenți înzestrați cu praștii și mături cu coadă lungă. Anul trecut, un bărbat de 72 de ani a fost ucis de maimuțele ce l-au bombardat cu cărămizi. Fură copii, îndeosebi sugari, atacă în hoardă piețele de legume. Ce fac autoritățile? Se simt cu musca pe căciulă, câtă vreme invadarea orașelor este consecința directă a micșorării habitatului tradițional. Dispar pădurile, odată cu ele și principala sursă de hrană și adăpost a primatelor; soluția refugierii în aria orășenească se cuvine acceptată ca rezultat al vinovatei și necugetatei agresiuni a omului asupra naturii. Drept pentru care mai întâi maimuțele sfinte trebuiesc întreținute, după care… paza bună ferește primejdia rea. 98% din hrana maimuțelor o asigură oamenii. 500.000 de dolari sunt alocați anual doar pentru hrana primatelor din Asola Bahti – mai mult decât totalul ajutoarelor distribuite populației sărace a zonei! Printre măsurile de protecție: a fost dresată o specie mai corpolentă și mai agresivă, langurii, chemată să sperie macacii, spre a ocroti Jocurile Sportive ale Commonwealth-ului. În Capitala Delhi, Parlamentul este ocrotit de un grup de 40 agenți ce imită strigătul langurului, dușman de moarte al macacilor: începe cu un ha-ha-ha grav și continuă cu ouh-ouh-ouh, strigătul macacului în primejdie. E-o plăcere să-i asculți!.. Am căutat maimuțele la „sediul” lor oficial, templul de lângă Jaipur ridicat spre a-l cinsti pe zeul-maimuță Hannuman. Cică-s de toate, acolo, 22.000! Incinta mirosea cumplit a urină, dar nu se vedea picior de maimuță. A venit maimuțarul-șef, bărbos, desculț, care, contra unui mic bacșiș, a izvodit un soi de țipăt-răget ciudat și, repede, coastele munților din punga de piatră ocrotitoare a templului au început să se anime. Totuși, macacii refuzau să coboare. Cineva a arătat, departe, o umbră cafenie: uite leopardul! Am zis că-i regie locală, menită să motiveze absența actorilor patrupezi. Ce leopard în mijlocul zilei, cu atâta popor în preajmă? A doua zi, „The Times of India” scria că numărul leoparzilor din împrejurimi a crescut cu 13% și că, în chiar după-amiaza cu pricina, au ucis doi câini din satul vecin, iar un copil de șase ani este dat dispărut. Leopardul fiind, desigur, și el ocrotit… Până la urmă, ocolind pe cealaltă coastă, armia de maimuțe a ajuns la templu; una mi s-a suit în cârcă, alta trage de geanta mea, o a treia mi s-a agățat de pantaloni. Zi-le macaci… și taci!