Maica Teofana Scântei – 50 de ani de stăreție la Mănăstirea Vorona

Are aproape 85 de ani și de la 8 ani a îmbrățișat viața mănăstirească. La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareță a Mănăstirii Vorona. Se împlinesc 50 de ani de la acel moment – prilej de bucurie, de sărbătoare, de slavă dată lui Dumnezeu.
Maica Teofana s-a născut la 30 iunie 1934 în satul Chișcăreni din Săveni, județul Botoșani. A fost al șaptelea copil al părinților Costache și Maria Scântei și a primit la Botez numele Fevronia. Pe când avea aproape 8 ani, a ajuns la Mănăstirea Agafton, unde erau peste 400 de maici, și n-a mai vrut să plece. Părinții i-au acceptat dorința și au lăsat-o sub oblăduirea maicii Mitrodora Savel, monahie care s-a ocupat de educația ei duhovnicească și intelectuală.
La 14 ani a devenit rasoforă, iar peste un an, în 1949, cu binecuvântarea Mitropolitului Sebastian Rusan, a fost mutată la Mănăstirea Râșca. Pe atunci, așezământul depindea de Mănăstirea Slatina, unde stareț era părintele Cleopa Ilie și unde maica Teofana l-a avut ca duhovnic pe părintele Paisie Olaru. La 20 de ani, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în 1954, a fost tunsă în monahism chiar de către Părintele Mitropolit Sebastian Rusan.
Până în 1959 a avut parte de pace duhovnicească, dar apoi, în urma decretului comunist de lichidare a mănăstirilor, a fost alungată de la Râșca în ziua de 7 decembrie. În acest context, a ajuns să muncească la Filatura de in și cânepă din Fălticeni. Acolo, alături de alte maici izgonite din mănăstiri, a trăit o viață curată.
Niciodată nu și-a pierdut speranța că va reveni la mănăstire și a ascultat mereu de duhovnic, care o îndemna la credință și la nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În anul 1968, prin stăruința vrednicului de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, au fost redeschise Mănăstirea Vorona, cu obște de călugărițe, și schitul Sihăstria Voronei, cu obște de călugări.
În cei nouă ani de calvar, întregul ansamblu mănăstiresc de la Vorona fusese degradat și abandonat, fiind transformat într-o anexă a CAP-ului – în chilii trăiau animalele, iar Biserica „Adormirea Maicii Domnului” devenise depozit pentru cereale…
Perioadă de înflorire prin restaurarea celor trei biserici
La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareță a Mănăstirii Vorona și, de atunci, s-a ostenit zi și noapte în rugăciune, ascultări și muncă pentru a readuce și a menține frumusețea locașului de cult. Până în 1972, maica a desfășurat lucrări de reparație la cele trei biserici mănăstirești, precum și importante lucrări de consolidare și protecție a corpurilor de chilii ale mănăstirii.
Aproape cu sufletul de Mănăstirea Vorona a fost și vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, căci la Vorona, pe când era mănăstire de călugări, a intrat în viața monahală, la numai 13 ani.
Astfel, în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei a fost repictată Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, a fost restaurată catapeteasma, au fost înlocuite stranele vechi cu altele noi, au fost construite noi chilii și noua stăreție.
Concomitent cu lucrarea gospodărească săvârșită în vremea Mitropolitului Teoctist, maica Teofana a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, în perioada 1979-1984.
După anii 90, la Vorona s-au realizat lucrări de înnorire pentru cel de-al doilea locaș închinat Maicii Domnului. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost pictată pentru prima dată, după 200 de ani, de către pictorul Nicolae Gavrilean, iar stranele vechi au fost înlocuite cu altele noi, sculptate în lemn de stejar.
Un alt moment de bucurie a avut loc în 2015, când s-a oficiat slujba de sfințire a celei de-a treia biserici, aflate în cimitirul așezării monahale. În locașul ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae s-au efectuat lucrări de restaurare și de pictură.
Astfel, în 50 de ani, în timpul stăreției aceleiași vrednice maici, Mănăstirea Vorona a cunoscut o perioadă de înflorire prin restaurarea celor trei biserici, prin construirea a trei case monahale și amenajarea unei noi gospodării anexe, dar și prin sporirea vieții duhovnicești și prin organizarea a numeroase acțiuni filantropice. Nu mai puțin semnificativ îl reprezintă momentul hramului Mănăstirii Vorona din 7-8 septembrie 2005, când a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona.
Munca și rugăciunile, credința și nădejdea, bucuria, smerenia și înțelepciunea au conlucrat întotdeauna la Vorona, iar acești 50 de ani sub oblăduirea maicii starețe Teofana au rodit în chip minunat.
(Sursa: Ziarul Lumina)