Maica Domnului de la Gura Humorului. Îndurerata.

Îi spui așa fără să te gândești prea mult și fără să fi specialist în icoane. S-ar putea ca ea să nu vină din tradiția grec-ortodoxă, unde rareori fecioara e reprezentată fără prunc, ci, după colorit și podoabe, să fie o reprezentare bucovineană sau ucraineană. Dar părerea mea e vagă, lipsită de argumente serioase. Totuși, în tradiția bizantină nu poate fi găsită, singura icoană în care Maica Domnului e înfățișată fără prunc, Mijlocitoarea, Agiosortissa, o prezintă pe Măicuța Domnului în picioare, cu brațele deschise…
“Îndurerata”, cum am botezat-o și eu, înainte să știu câți îi spun așa, e o icoană cu mare adâncime. Substanța acestei icoane este, foarte concretă, în afara ei.
Maica Domnului Îndurerată privește cu mâinile încleștate la piept și cu lacrimi pe obraz către Fiul ei răstignit. Nu îl vedem pe acesta decât în durerea Măicuței Sale, dar El este subiectul acestei icoane, atitudinea Maicii Domnului o afirmă cu tărie.
Măicuța noastră s-a pierdut pe sine în contemplarea îndurerată a chinurilor Domnului nostru Iisus Hristos. Avem în față punctul culminant al groaznicului sentiment pe care i-l prevestise dreptul Simeon, încă de pe când intrase pentru prima dată cu Hristos pruncul în Ierusalim. Sabia i-a trecut prin suflet. Durerea i-a ars inima, iar Măicuța privește în sus, sfârșită, fără să mai aștepte izbăvire.
Bănuim că acest moment e ulterior celui în care Maica Domnului, la porunca Fiului ei și Dumnezeului nostru, ne-a înfiat pe toți ca “fii ai lacrimilor sale”, cum spune frumosul cântec bisericesc.
ÎndurerataÎl privește pe Domnul Hristos într-un moment în care el e aproape de sfârșit. Ea nu mai are vorbe sau gesturi și atitudini în care să se mai zvârcolească o fărâmă de speranță, ci doar o încremenire uriaș-îndurerată, o disperare mută, atât i-a mai rămas.
Pare să-și fi plâns toate lacrimile, ultimele două rămânându-i pe obraz pentru câteva clipe lungi, și să se fi oprit așa, o stană a suferinței, o mărturie a durerii uriașe pe care, din pricina păcatelor noastre, i-a fost dat să o trăiască însăși Ea, Sfânta Fecioară, Măicuța lui Dumnezeu.
Când privim această icoană să ne aducem aminte că noi suntem urmașii celor care l-au bătut, scuipat și umilit pe Domnul nostru Iisus Hristos și să ne căim amarnic pentru ce au făcut acei soldați și iudeii care l-au aruncat lor spre ucidere, “ca pe un miel spre junghiere”.
O voi atribui pe Îndurerată orașului Gura Humorului prin prestigiul pe care l-a căpătat această icoană, poate chiar locală, aici, prin minunile săvârșite prin ea asupra celor care se roagă ei în absida Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, care o găzduiește.
O altă Îndurerată a ieșit din biserică și, prin locul de închinare pe care îl are la capătul podului din centrul Gurii Humorului, a luat întregul oraș sub oblăduirea ei.
Cum de a ajuns cea mai tristă icoană a Maicii Domnului simbolul orașului cu cea mai promițătoare de veselie denumire? Se vede treaba că jumătate de mileniu de rugăciune a lucrat, iar Gura Humorului este azi Umbra Mănăstirii Humorului și a Mănăstirii Voronețului.
Că icoana Maicii Domnului de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului e minunată, desprinsă din lumesc, am văzut eu însumi. Am stat într-o seară a verii care a trecut singur în cămăruța ei ascultând “Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”. Brusc, ca și cum ar fi vrut să mă facă atent, becul de deasupra icoanei a început să clipocească. Imediat după aceea versul cântat a fost “Bucură-te, ceea ce abați de la capul nostru loviturile fulgerului și ale trăsnetului”, iar afară s-a auzit un tunet mare, chiar deasupra bisericii. Apoi a plouat cu tărie, răpăit, până la “Bucură-te, sfințirea tuturor stihiilor cerești și pământești”, când ploaia s-a domolit. Iar la sfârșitul acatistului, ploaia s-a oprit la fel de brusc cum pornise.
(de Marius Ianuș, http://yanush.wordpress.com