Maia Plisețkaia în chiloți

Alaltăieri, în Ghencea, nu s-a jucat un meci, ci două disputate simultan: ei jucau fotbalul lor, cel pe care până în această toamnă îl vedeam și noi la televizor, noi jucam bambiliciul pe care doar Mitică îl consideră ultraperformant, mai ales atunci când vine vorba despre eternizarea domniei sale în fotoliul de șef suprem al acestuia. Ar fi foarte simplu să marșez și eu pe ideea că gafa lui Carlos e cea care a stricat echilibrul și i-a minat psihic pe băieții lui Oli. Mi-e însă mult mai la îndemână să mă întreb: care echilibru? Că doar cu câteva minute înainte de nefericita întâmplare, comentatorul ne anunțase să, procentual, la capitolul „posesia mingii”, Olympique avea 72. Ce-i mai rămânea Stelei? Păi, diferența până la 100, adică fix 28. transpusă în scor, reieșea cam 1 – 4, adică tot un fel de 0 – 3 ceea ce s-a și petrecut ulterior. Simplul fapt că până în minutul 43 am menținut în mod absolut umilitor un nenorocit (dar cât de bun!) de 0-0, alergând după minge în postura de „măgăruș”, în timp ce ăia o plimbau de nebuni în toate direcțiile, nu include de la mine și ideea că tot așa s-ar fi putut termina. Când te aperi și iar te aperi, iar primul șut pe poartă îl tragi prin minutul optzeci și ceva, la ce naiba rezultat favorabil te poți aștepta? Nu-i un reproș, ca după catastrofa de la Middlesbrough, ci constatarea dureroasă a realității că asta e diferența reală dintre cele două echipe indiferent din ce unghi am privi. Și, de parcă n-ar fi de ajuns, ne-am mai pricopsit cu panarama aia de Carlos de care cred că Steaua, pur și simplu, nu poate să scape pentru că nu-l vrea nimeni. Ați fost atenți la întreaga derulare a intervenției sale care, cel puțin pe mine, m-a făcut să-l evoc pe Babicu’ ca pe un mare portar? N-avea nimic din decizia cu care un portar adevărat se duce spre minge, ci părea preocupat exclusiv de „impresia artistică”. Mi-a reamintit-o pe Maia Plisețkaia în „Lacul lebedelor”, dar nu în original, ci în varianta parodică marca Benny Hill. O parte bună tot există în dezastrul de alaltăieri: poate că Becali va vorbi mai puțin și, logic, va tăcea mai mult. Iar noi vom putea reflecta pe termen lung la ideea că „masa bogaților” nu ne exclude cu premeditare, dimpotrivă: ne primește, ne pune în față farfurii și tacâmuri, dar ce folos dacă ne tremură furculița-n mână și scăpăm bunătățile direct pe pantaloni?