Mai vrem glume proaste de 1 aprilie?



În general, ziarele care funcționează în țara noastră obișnuiesc să publice glume de 1 aprilie. Ele le administrează cititorilor proprii câte o minciună pe prima pagină, de preferință gogonată rău, pe post de păcăleală. „A căzut Guvernul”, „Președintele Băsescu divorțează de Elena Udrea”… Toate cam în nota asta. Scopul este, chipurile, acela de a descreți frunțile, la cerințele unei date puse special în calendar.
Deși hazul este cu atâta mai tare cu cât păcăleala este luată mai de bună, șefii gazetelor care procedează astfel dovedesc ori că nu-și respectă cititorii, ori că nu-și prea cunosc meseria. Ori și una, și alta.
În facultățile de jurnalistică se învață că principala calitate a unei gazete este credibilitatea. Pentru fi credibili, ziariștii sunt în permanență atenți la acuratețea informațiilor, la exactitatea știrilor. Iar atunci când totuși, în ciuda măsurilor de siguranță, se strecoară vreo dezinformare, gazeta are obligația să revină cu rectificări.
Și-atunci, cum să spui minciuni voite în ziar, invocând acest copilăresc și prostesc 1 aprilie, când meseria ta e să slujești, în orice condiții, adevărul? Ai poftă să glumești? Fă glume acasă, cu familia sau cu amicii tăi, dar nu în paginile unei gazete, unde nota dominantă trebuie să fie seriozitatea.
Mai intervine un lucru, mai curând trist. În România, ziua de 1 aprilie chiar nu mai valorează nimic. Am putea trece fără să pierdem ceva peste această dată scrisă în contabilitatea primăverii, fiindcă țara noastră este prin definiție una neserioasă.
Fără nici o glumă, noi ne lăfăim într-un lan de 1 aprilie. Noi putem considera, la modul cel mai serios, că avem la dispoziție 365 de 1 aprilie anual, iar în anii bisecți – 366. 1 aprilie, scris cu litere șmechere în calendar, nu mai înseamnă nimic, fiindcă îl slujim și îl sărbătorim zi de zi.
Ne mai arde de farse suplimentare, când – vrem, nu vrem – avem zilnic parte de glumele proaste ale existenței de români?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.