Îndoieli

Mai vin Hagi și Iordănescu la cârma naționalei?



Iordănescu și Hagi s-ar putea să nu antreneze împreună niciodată echipa României
Iordănescu și Hagi s-ar putea să nu antreneze împreună niciodată echipa României

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, ieri, agenției MEDIAFAX, că nu știe dacă o colaborare între Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi este cea mai bună soluție la echipa națională a României deoarece aceștia sunt doi tehnicieni cu idei diferite.
„Domnul Iordănescu este un antrenor cu multă experiență, Gică are și el, dar mai puțin. Nu știu dacă este cea mai bună soluție ca ei să lucreze împreună, fiindcă sunt doi antrenori cu idei diferite. Dar vom vedea ce va fi până la urmă, rezultatele sunt cele care vor demonstra dacă funcționează această colaborare”, a afirmat tehnicianul campioanei Oțelul Galați.
Dorinel Munteanu spune că are încredere în alegerea președintelui FRF, Mircea Sandu, în privința noului selecționer, la fel cum a avut atunci când l-a numit pe Răzvan Lucescu. „Cum a fost numirea lui Răzvan (n.r. – Răzvan Lucescu) în funcția de selecționer așa îi dau credibilitate lui Mircea Sandu și acum în ceea ce privește faptul că Gheorghe Hagi este cea mai bună soluție pentru echipa națională”, a explicat Munteanu.
Euro 2016, un obiectiv prea îndepărtat
Calificarea la Euro-2016, obiectiv propus de conducerea FRF tehnicienilor Gheorghe Hagi și Anghel Iordănescu, este o țintă prea îndepărtată în opinia lui Dorinel Munteanu. El susține că echipa națională trebuie să aibă presiune la fiecare campanie și în consecință trebuie să își propună și calificarea la CM-2014. „Nu cred că obiectivul este cel mai bun. Calificarea la Euro 2016 este prea mult, este un obiectiv prea îndepărtat. Nu este cel mai bun obiectiv pentru că mai sunt cinci ani până atunci. Iar echipa națională trebuie să aibă constant presiunea rezultatelor și a calificării. De aceea cred că trebuie ca România să aibă ca obiectiv și calificarea la următoarea Cupă Mondială. Dar până la urmă este decizia lui Mircea Sandu și a Comitetului Executiv și trebuie să o respectăm. Oricum, Gică Hagi trebuie susținut la fel ca Răzvan Lucescu”, a mai afirmat Munteanu.
Federația Română de Fotbal a anunțat, duminică, pe site-ul oficial, că președintele Mircea Sandu le-a propus lui Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi preluarea funcțiilor de director tehnic respectiv, de selecționer ai echipei naționale a României, aceștia urmând să dea un răspuns până la 13 iunie.
FRF a anunțat că principalul obiectiv va fi calificarea la Euro 2016. „Din punctul de vedere al performanței intrinseci, principalul obiectiv va fi calificarea la turneul final al EURO 2016, numai că planul se vrea a fi unul mult mai complex, fiind vorba despre un proiect pe patru ani, cu finalitate în toamna anului 2015 și cu țintă reformarea fotbalului la toate nivelurile echipelor noastre naționale, începând cu reprezentativa A și terminând cu cea de juniori Under 14”, se arată în comunicatul publicat duminică pe site-ul www.frf.ro.
Antrenorul Răzvan Lucescu a renunțat la conducerea tehnică a echipei naționale a României după victoria cu scorul de 3-0 obținută, vineri, pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu, în fața selecționatei Bosniei-Herțegovina, într-o partidă din cadrul preliminariilor Euro 2012.
Borcea: „Hagi e cea mai bună soluție”
Acționarul dinamovist Cristi Borcea a declarat, miercuri, că numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al naționalei ar fi cea mai bună soluție, fiind convins că fostul tehnician al Stelei va crea în doi ani o primă reprezentativă competitivă.
Borcea i-a reproșat fostului selecționer Răzvan Lucescu faptul că nu a întinerit echipa națională și a precizat că Hagi este cel mai potrivit să facă acest lucru acum.