Mai vedem și ceva fotbal?

S-au dus 60, mai rămân de disputat încă patru meciuri, adică exact 6,25% din cele 64 ale ediției curente a World Cup. Cu ce rămânem din 93,75% din meciuri ale presupuselor cele mai bune 32 de echipe din lume? După entuziasmul care ne cuprinsese după meciurile din grupe, să recunoaștem că ne-am cam dezumflat: au venit optimile cu ceva mai puțin spectacol, iar sferturile de finală mi s-au părut de-a dreptul apăsătoare: îndârjire cât încape, tacticizare dusă până la demență, spectacol zero. Un singur meci, Brazilia – Columbia, a avut cât de cât de-a face cu fotbalul, în felul în care îl înțelegem noi, spectatorii. Sau s-a schimbat cumva, ceva, pe fond și n-am observat? Adică se mai joacă sau nu pentru ăia din tribune și din fața televizoarelor? E în continuare vorba de „spectacol sportiv” sau de un război mondial purtat timp de o lună la fiecare 4 ani, și în care se folosesc toate tehnicile de distrugere a „inamicului”, atât fizic cât și psihic? Inclusiv Brazilia – Columbia a fost un soi de război civil (cu 54 de faulturi în 90 de minute, bașca o fractură de coloană!), în care două echipe alcătuite dn băieți care știu cu mingea s-au trântit reciproc într-o disperare, sub privirile tâmpe ale unui arbitru care n-a dat nici măcar galben la tentativa de omor asupra lui Neymar! … Iar asta a fost, cum ziceam, meciul cel bun dintre toate cele 4 ale sferturilor de finală. Am văzut Franța și Germania jucând cam la nivelul diviziilor secunde din aceste țări, o Argentină amorțită, o Olandă incapabilă să desfacă eficient o apărare sălbatică și o Costa Rică practicând timp de 115 minute un antijoc demn de Gloria Bistrița. Una din cele 4 rămase va bifa în palmares un titlu mondial. Bravo, și atât! Nu știu ce ar mai putea să se întâmple în cele 4 meciuri rămase pentru a drege imaginea unei World Cup care era cât pe ce să fie considerată cea mai frumoasă in istorie. Și care mai are puțin pentru a deveni cea mai urâtă.

Recomandări

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină