Mai vedem și ceva fotbal?

S-au dus 60, mai rămân de disputat încă patru meciuri, adică exact 6,25% din cele 64 ale ediției curente a World Cup. Cu ce rămânem din 93,75% din meciuri ale presupuselor cele mai bune 32 de echipe din lume? După entuziasmul care ne cuprinsese după meciurile din grupe, să recunoaștem că ne-am cam dezumflat: au venit optimile cu ceva mai puțin spectacol, iar sferturile de finală mi s-au părut de-a dreptul apăsătoare: îndârjire cât încape, tacticizare dusă până la demență, spectacol zero. Un singur meci, Brazilia – Columbia, a avut cât de cât de-a face cu fotbalul, în felul în care îl înțelegem noi, spectatorii. Sau s-a schimbat cumva, ceva, pe fond și n-am observat? Adică se mai joacă sau nu pentru ăia din tribune și din fața televizoarelor? E în continuare vorba de „spectacol sportiv” sau de un război mondial purtat timp de o lună la fiecare 4 ani, și în care se folosesc toate tehnicile de distrugere a „inamicului”, atât fizic cât și psihic? Inclusiv Brazilia – Columbia a fost un soi de război civil (cu 54 de faulturi în 90 de minute, bașca o fractură de coloană!), în care două echipe alcătuite dn băieți care știu cu mingea s-au trântit reciproc într-o disperare, sub privirile tâmpe ale unui arbitru care n-a dat nici măcar galben la tentativa de omor asupra lui Neymar! … Iar asta a fost, cum ziceam, meciul cel bun dintre toate cele 4 ale sferturilor de finală. Am văzut Franța și Germania jucând cam la nivelul diviziilor secunde din aceste țări, o Argentină amorțită, o Olandă incapabilă să desfacă eficient o apărare sălbatică și o Costa Rică practicând timp de 115 minute un antijoc demn de Gloria Bistrița. Una din cele 4 rămase va bifa în palmares un titlu mondial. Bravo, și atât! Nu știu ce ar mai putea să se întâmple în cele 4 meciuri rămase pentru a drege imaginea unei World Cup care era cât pe ce să fie considerată cea mai frumoasă in istorie. Și care mai are puțin pentru a deveni cea mai urâtă.