– El are mintea mai luminată și vede cum cu fiecare zi ce trece din viața lui se apropie de grădina fericirii veșnice
Parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr este bine cunoscută.
Bogatul, lacom și zgîrcit, petrece și se veselește zilnic dezmierdîndu-și trupul cu cîntece, băuturi și mîncăruri alese, în timp ce săracul, plin de bube și flămînd, suferă la ușa lui.
Predica Mîntuitorul nostru Iisus Hristos începuse să capteze mulțimile din toate părțile Palestinei. Se răspîndise pretutindeni zvonul că un om nemaiîntîlnit face minuni; vindecă tot felul de dureri, tămăduiește neputințele și vorbește într-un chip atît de minunat cum n-a mai vorbit nimeni pînă acum.
Toată lumea alerga să-i vadă chipul strălucitor și să-i asculte cuvîntul fermecător.
Într-una din zile pe cînd era înconjurat de mulțime multă de ascultători între care erau oameni bogați și puternici ai zilei care-L priveau din înălțimea situației lor cu un fel de mîndrie personală, precum și mulți săraci, amărîți și necăjiți, Mîntuitorul zugrăvește prin cuvinte minunate, tabloul vieții unui bogat și a unui sărac, tabloul bogăției, al măririi și confortului și tabloul sărăciei, al necazurilor și suferințelor. Iată deci, două vieți, două trăiri deosebite foarte mult între ele. Blîndul Iisus începe a vorbi cu glas rar și dulce:
„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vizon, veselindu-se, în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și cîinii venind, lingeau bubele lui”.
– „Să recunoaștem că bogăția este o mare piedică pentru mîntuirea sufletului”
Tablourile acestea ne impresionează puternic și cred că nici cea mai împietrită inimă omenească nu poate să rămînă nesimțitoare față de nenorocirea și mizeria în care se zbătea săracul Lazăr. Dar iată că într-o zi a murit săracul și sufletul lui a fost luat de îngeri și dus în grădina raiului în sînul lui Avraam. Moare și cel bogat iar demonii îl duc în flăcările iadului.
Iată deci un sărac proslăvit în cer și un bogat îngropat în iad; un sărac în mîinile îngerilor și un bogat în ghearele demonilor. Acest tablou ar fi o mare descurajare pentru cei bogați și o mare îngîmfare pentru cei săraci. Aceasta s-ar părea la prima vedere, dar lucrurile nu stau așa.
Dacă sînt bogați în iad, fără îndoială că sînt și săraci și dacă sînt săraci în cer, negreșit că sînt și bogați. Să nu căutăm în altă parte dovada decît în Sfînta Evanghelie. Vedem pe săracul Lazăr disprețuit, flămînd și gol, cum îngerii l-au dus în sînul lui Avraam, care a fost un om bogat, că știm din istoria sfîntă a Vechiului Testament că acest slăvit patriarh avea cirezi de vite și mari bogății cînd a trăit pe pămînt.
Iată dar în împărăția cerului un bogat și un sărac. Aceasta o spun ca cei săraci să nu osîndească pe cei bogați, iar cei bogați să nu piardă nădejdea în mîntuirea lor. Dar trebuie să recunoaștem că bogăția este o mare piedică pentru mîntuirea sufletului. Însuși Mîntuitorul zice: „Cît de anevoie vor intra în împărăția cerului cei ce au avuții! Mai ușor se mîntuiește cel sărac, cel lipsit, fiindcă nădejdea lui este întemeiată pe Împărăția cerului, pe fericirea veșnică a raiului. El are mintea mai luminată și vede cum cu fiecare zi ce trece din viața lui, se apropie de grădina fericirii veșnice. De aceea nădejdea lui este întemeiată și nu pune nici un preț pe lumea aceasta trecătoare”.
– „Două lucruri împarte Dumnezeu oamenilor în această lume: Harul Său și bunurile vremelnice”
Dar au fost și bogați care s-au mîntuit, căci au folosit banii și averea pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui. Așa au făcut ei biserici și mănăstiri întru slava lui Dumnezeu, au făcut spitale, școli și orfelinate, pentru binele aproapelui. Alții au scris cărți și le-au împărțit gratuit pentru luminarea poporului. Toți acești oameni bogați, care au făcut o mulțime de fapte bune, Dumnezeu i-a numărat cu Avraam, Isaac și Iacov, în Împărăția cerească.
Două lucruri împarte Dumnezeu oamenilor în această lume: Harul Său și bunurile vremelnice. Prin Harul Sfînt pe care-l primim prin Sfînta Biserică și Sfintele Taine, Dumnezeu se îngrijește de nevoile sufletului, iar bunurile vremelnice le dă pentru trebuințele trupului.
Prin urmare, nu ne este iertat să nu deschidem ochii la nevoile și necazurile aproapelui nostru, pentru că dacă avem, nu de la noi avem, ci sînt de la Dumnezeu. El ne-a dat înțelepciune și sănătate și tot El ne-a înzestrat cu daruri nenumărate. De aceea nu sînt ale noastre și trebuie să le dăm mai departe aproapelui nostru.
