Stanciu ar trebui să știe că dacă te bagi în față într-un asemenea moment, atunci trebuie neapărat să dai gol. Devine imperios necesar. Dacă Ganea, care a confiscat mingea la penalty-ul cu Anglia, la Euro 2000, rata atunci, ieșea din fotbal pe ușa din dos, nici nu mai apuca să-l strângă de gât pe tușierul ăla. Selecționat ca jucător al lui Steaua și titularizat ca jucător al lui Anderlecht, junele Nicușor începuse pesemne să creadă că toate planetele s-au aliniat pentru el și că așa vor rămâne. În fapt, a reușit să strice debutul lui Daum, aruncându-l în groapa cu lei, iar sacrificiul fizic al lui Keșeru a rămas unul cu valoare pur simbolică, mai bine nu se-ntâmpla. O victorie însemna în primul rând TIMP câștigat, de care echipa națională avea nevoie ca de aer. Neamțul i-a avut pe tricolori sub comanda sa doar o săptămână, a încercat câteva inovații și poate deja să evalueze cum au răspuns unii în condiții de joc și să facă ajustări. Dar de-acum, gata, i se va cere victoria, viața sau mustața!
Să ne întoarcem însă și la golul primit. Muntenegrenii au primit de la Săpunaru același gen de ajutor pe care îl tot oferim oaspeților noștri. Uite una: acum fix 10 ani, facem un fault inutil în preajma careului și le dăm șansa bulgarilor să se cațăre înapoi în meci (2-2 cu Bulgaria, la Constanța). Uite două: acum fix 6 ani, un alt fault inutil este sancționat cu lovitură liberă și albanezii reușesc o egalare nesperată (1-1 cu Albania, la Piatra Neamț). Culmea, albanezii au înscris atunci în minutul 88! Cum? Centrare din lovitură liberă laterală de pe dreapta noastră, urmată de un “cap” lângă bara din stânga portarului! Un deja-vu uluitor, o greșeală din care n-am învățat nimic, degeaba ne-o mai amintim noi, istoria e programată să se repete. Dar și fără să apelăm la memorie, ce-o fi căutat Săpunaru să-și bruscheze adversarul acolo, într-o fază statică, fără viitor palpabil?! Unele întrebări nu vor căpăta răspuns niciodată…
