Iarna intră, deocamdată discret, pe sub uși, se infiltrează în odăi prin ferestrele care se închid prost sau nu se închid deloc, fiindcă nu sunt. Am văzut, în sate din apropierea Mizilului, pe la margini, e drept, case vechi, care se țin greu în cârja timpului, cu folie de plastic în loc de geam. Nu erau grajduri de vite, ci odăi în care locuiau oameni, dovadă plozii care se fugăreau prin curți și fumul subțire care mânjea nara hornului și se amesteca iute cu ceața de afară. Frigul, mai subțire în acest început de iarnă, mai apăsat probabil mâine, te face să tremuri. Te face să tremuri dacă n-ai lemne, iar la oraș dacă n-ai bani de gaze, dacă n-ai cu ce acoperi încălzirea la bloc. În casă a mai apărut un șomer, altul a intrat în concediu fără plată forțat și nu sunt bani de nici unele. Se face frig în oase, chiar dacă afară plouă doar și pământul n-a înghețat încă. Se face frig, iar frigul te face să tremuri.
Ieri m-a sunat un prieten. Are o mică afacere lângă București. Face bolțari din beton pentru zidării, dar firma lui e pe ducă. Nu mai sunt clienți. A avut la început 15 lucrători, acum mai are patru. Fă-mi rost, zice el cu voce care mi s-a părut joasă, și mie de cartea aia, știi tu care. Am înțeles că e tare și nu s-a dat pe piață. Prietenul meu își alegea cu precauție cuvintele și, era limpede, vorbea cu teamă. Nu pricepeam despre ce carte era vorba. Vorbește mă explicit, ce dracu, ți-au intrat cuvintele la apă? Cum se cheamă cartea, de cine-i scrisă? A tăcut, apoi mi-a zis două vorbe de complezență și a închis. În dimineața asta ne-am întâlnit întâmplător. Ce carte vrei? – reiau eu. S-a uitat în toate părțile, apoi m-a tras la marginea trotuarului. Aia cu … și a arătat în sus, scrisă de procuroru’ ăla. Cu Băsescu, răpirea înscenată, șterpelirea unor milioane? Am vorbit normal. Prietenului meu i s-a părut că urlu. Ce-i cu tine? – îl întreb. Te-ai prostit? Nici în vremea lui Ceaușescu nu erai atât de panicat. În șoaptă, amicul meu mi-a dat de înțeles că se simte urmărit, telefonul îi e ascultat, crede că are microfoane în birou. Biroul lui e o baracă lângă niște betoniere. Ăștia, zice, sunt peste tot. Mai am un singur contract să livrez bolțari și ăsta depinde tot de „ei”. Dacă mi-l iau și pe ăsta, închid. Frica, anormală, a prietenului meu îl paralizase. Mă, zic, ești ditamai omul și tremuri de frică. Dă-i dracului! O să cadă și Băsescu și tot aparatul lui. N-or fi veșnici! Nu părea convins. Ne-am despărțit recomandându-i să se ducă nițel pe la doctor.
Presa de azi dezvoltă alarmată subiectul Udrea. Din nou Udrea? Femeia asta căreia nu-i mai ajungi cu prăjina nici la nas și nici la înălțimea conturilor bancare a scos din poșetă, la o emisiune de televiziune, lista convorbirilor telefonice private ale unei rivale. Dușmanca blondei se nimerise să fie o procuroare care anchetase un caz bănos de trafic de influență în care era implicată, în dauna statului român, și madam. De unde, se întreabă gazetele, și-a procurat Udrea, cu ore și minute, convorbirile private ale procuroarei? De unde și-a făcut rost Udrea de înregistrarea ilegală a discuțiilor dintr-o – culmea – comisie parlamentară care lua în discuție fraude și matrapazlâcuri comise de ea? Păi mai întrebați când mereu strident îmbrăcata făptură, opulentă și cocotă, îl are în spate pe însuși Zeus? Zeus a fost în stare să facă pentru ea, în vremuri de apăsătoare criză, ditamai ministerul, cu un buget de-a dreptul nerușinat, dar să-i împlinească hatârul de a-i înregistra niște amărâți de procurori sau parlamentari!
Doi ziariști sunt înregistrați într-un automobil. Discuția lor apare în presă. Să mă mai mir că frica a devenit pentru mulți paralizantă, că-și scot, în cea mai nevinovată discuție, bateriile telefoanelor mobile, că în birouri, pentru bruiaj, este lăsat să lălăie mereu un aparat de radio, că trebuie să-ți apleci urechea lângă buzele unui partener de discuție pentru a auzi ce zice?
Frica de securitate murise odată cu moartea lui Ceaușescu. Iat-o reînviată de Băsescu. Frica merge chiar la urne. Un șofer dintr-un sat prahovean care lucrează pe o basculantă votează, de frică, Băsescu. Așa i-a ordonat șeful lui direct, agitator portocaliu. Omul îmi spune șoptit că nu-l place pe actualul locatar de la Cotroceni, dar n-are încotro. Dacă află ăia? Cine să afle, omule? Ești singur în cabina de vot, pui ștampila pe cine ai matale chef! Singur?! Nu-i cunoști! Șoferul ăsta, om de peste 50 de ani, cu familie și nepoți, a ajuns să creadă că nici în cabina de vot nu este liber, nefilat, nefotografiat. „Ăștia” sunt peste tot, știu tot. Ei sunt și șefii de la firmă și grangurii de la prefectură și bulibașa de la Cotroceni. Frica parazitează, iată, și votul. Frica bate, făcând să tremure o țară și-n zile călduroase, frigul.
