Mai sunt disponibile fonduri SAPARD de 234 milioane de euro

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) mai are disponibile până la sfârșitul anului fonduri SAPARD de 234 milioane de euro, reprezentând 16% din cele 1,48 miliarde de euro alocate României de Uniunea Europeană, informează instituția.
„Această situație, precum și creșterile depunerilor și aprobărilor lunare a proiectelor ne asigură că în următoarele luni vor fi consumate integral alocările financiare ale programului SAPARD”, se arată într-un comunicat al instituției
Până în prezent, Agenția a aprobat 3.190 proiecte în valoare de 983 milioane de euro, la care se adaugă proiecte de 257 milioane de euro depuse pentru obținerea finanțării și care urmează să fie aprobate.
În ceea ce privește nivelul plăților efectuate, potrivit reprezentanților Agenției, acesta se ridică la peste 500 milioane de euro, în condițiile în care plățile către beneficiari vor putea fi efectuate până la sfârșitul anului 2008.

Recomandări

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor