„Măi săracule!”, cea mai grea înjurătură din România

Un mare avocat actual, care s-a înfruptat pe săturate din mrejele deputăției în câteva mandate, și-a pus la numărul merțanului său bengos combinația de litere „LAW”, ceea ce înseamnă „Lege”, în engleza noastră maternă. De fapt, numărul de la mașină e cam singura afinitate cu legea pe care respectivul o manifestă, tot ce face în rest găsindu-se de cealaltă baricadă a legii.
Și nu numai el e un ticălos, bun de ales democratic și de internat într-un parlament cu gratii la geamuri. În spiritul disprețului față de lege, pe care îl cultivă fără istov, și-a educat și cei doi copii: un băiet și o băietă. De pildă, cât timp a fost deputat, fiică-sa venea la școală cu mașina Camerei Deputaților, pe care o parca lângă modestele automobile ale corpului profesoral.
Într-o zi, când profesorul de istorie a făcut aluzie la acest tip nepotrivit de comportament, pomenind că în Danemarca un ministru a fost nevoit să demisioneze fiindcă folosise mașina de serviciu în interes personal, fiica deputatului și-a ieșit din pepeni și i-a servit-o elegant:
– Mai taci, săracule care ești!
Profesorul a înghițit sarmaua și s-a întors la mica lui existență, la micile lui manuale, la micile lui planuri de lecții ale istoriei care nu folosește nimănui, la mica lui leafă. Directoarea școlii, fostă inspectoare generală, era subordonată, pe linie de partid, tatălui elevei obraznice, și putea avea mari neplăceri. Așa că a ales cea mai cuminte soluție: să tacă. Dar formula „săracule care ești” i-a frământat bine creierii.
Aici voiam să ajung. „Băi săracule!” este acum cea mai grea înjurătură din țara noastră. Știm că puțini dintre cei care s-au îmbogățit au făcut-o pe căile cinstei, ultimul exemplu celebru venind dinspre marea afacere cu anvelope de iarnă, într-o iarnă inexistentă. Astfel se fac averile în România.
Cu toate astea, deși tot interlopul și șmenarul poate fi bogătan în România, „măi săracule” e o înjurătură mai grea decât cele clasice, de mamă, de Iisus și de alte lucruri sfinte.