Mai rău? Mai bine?

Trăim mai prost, sau trăim mai bine? Întrebarea merită să ne-o punem, încercând fie o evaluare pe termen scurt, la finele unui an de criză, agitat și contradictoriu, fie o proiecție mai amplă, la încheierea celor două decenii ale „ciclului Brucan”.
Comparația de bază făcându-se, desigur, cu perioada ceaușistă, etalon pentru un „ieri” și detestat și, culmea, regretat! Cum suntem plângăcioși și alarmiști din fire, primul impuls ne face să declarăm că azi, în România, se trăiește mai prost. Și comparativ cu ieri, și cu alaltăieri. Ceea ce, desigur, este o aberație. Oricât de afectată ar fi analiza obiectivă de ecourile tinereții noastre pierdute, de unde și reflexul întoarcerii privirii cu îngăduință către „a fost odată”, trebuie să recunoaștem că traiul nostru cel de toate zilele nu-i nicidecum mai sărac decât a fost. Poate mai stresant, mai solicitant, mai nesigur, dar, oricum, este suficient să vezi străzile potopite de limuzine și orașele năpădite de vile pentru a concluziona că nivelul general de trai s-a ridicat sensibil. Poate nefiresc și-n pofida posibilităților reale ale țării, dar asta-i altceva.
Întrebarea este cât de… general poate fi acest „nivel general”. Cum se știe, dacă eu mănânc doi pui și vecinul meu nici unul, statistica va constata că s-a consumat un pui pe cap de locuitor – chiar dacă bietul vecin doar a înghițit în sec. Așa că răspunsul corect ar fi, mai degrabă, acela că mulți o duc prea bine, destui o duc binișor, iar polarizarea brutală din ultimii ani a dus sub abscisa traiului decent sumedenie de români deveniți, astfel, permeabili la efluvii nostalgice, expuși resentimentelor și senzației de cronică frustrare. Măcar, ieri o duceam cu toții cam la fel – evident, cu puținele excepții îngăduite la vârful vârfurilor. Mai mult bănuite, fiindcă rubrica mondenă a „Scânteii” (!) nu inventaria bucatele servite la masa lui Gogu Rădulescu, nici toaletele coanei Leana.
Acum, reporterii au mână liberă. Alexandra Kira, de pildă, descrie la modul profesionist gazetăresc petrecere pe care miliardarul C.B. a dat-o la Sinaia, cu prilejul împlinirii vârstei de 39 de ani. Spicuiesc: „Sute de orhidee mov și de trandafiri albi au decorat impunătoarea casă (…) încăperile au fost împodobite în alb și mov, chelnerii fiind obligați să se asorteze. La fiecare masă (80 de invitați, n.n.) au fost în permanență prezenți patru chelneri care, la cea mai mică mișcare a invitaților, umpleau paharele. S-a băut numai șampanie Cristal, care costă 400 de euro sticla și Moët Rose. Soția sărbătoritului a schimbat, pe parcursul serii, trei ținute: Saab, Versace și Valentino. În plus, un make-up artist și un hair-stylist au stat toată noaptea la dispoziția acesteia. Punctul culminant a fost focul de artificii, realizat de o firmă din Franța, care a costat 9000 de euro. Distracția a fost asigurată de cei mai în vogă maneliști, printre care Frații Cocoș, Petrică Cercel, Florin Turbatu și Adrian Minune. Chiar dacă s-a vrut o petrecere cu ștaif, n-a lipsit obiceiul de arunca cu bani în lăutari. Numai Adi Minune a câștigat, la un singur cântec, aproximativ 1000 de euro.” Nu mai reproducem lista meniului, că scriem la o gazetă, nu tipărim o carte; în schimb, iată câteva detalii privind reședința: „Vila este estimată la aprox. 10 milioane de euro. Miliardarul și-a amenajat, la etajul I al somptuoasei case, o piscină imensă, cu saună și solar (…)
Tot la etajul I este amplasată și o sală de biliard, cu mese pentru profesioniști, făcute de comandă în USA”… etc. etc. Distracția a costat, în total, cât leafa pe o lună a 2000 de funcționari publici – ca să nu mai vorbim și despre cadouri (Doamna Dany B. a primit un inel valorând 1.500.000 de euro). Ei, nu-i așa că se trăiește bine în România? Eu unul, îmi fac cruce: n-aș avea nimic împotrivă dacă C.B. ar fi un artist celebru, un fotbalist de națională, un inventator de notorietate, un scriitor de talie mondială ori, barem, județeană, un fericit moștenitor al bunicii din Canada, un creator de marcă în cibernetică, un descoperitor de soiuri-minune în agricultură – mă rog, orice i-ar da dreptul să riposteze că averea ce-o azvârle pe stridii, artificii și maneliști i se cuvine, fiind produs al propriei sale valori, ilustrată cu strălucire într-un domeniu oarecare. Dar, se pare, că-i vorba despre aceleași învârteli patronate de partide (oricare, că toate-s la fel) și că banii lui sunt, de fapt, banii noștri. Menander spunea, acum două milenii: „Nici un om drept nu se îmbogățește iute”. Noi, fiind, în sfârșit, liberi… nu spunem nimic.