Banii primiți de Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) din partea Ministerul Educației Naționale (MEN), cu destinația investiții, sunt tot mai puțini de la an la an.
După ce, în 2013, USV a primit din partea MEN circa 300.000 de lei pentru investiții (deși solicitase trei milioane), în acest an instituția suceveană a primit, deocamdată, suma de 100.000 de lei.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, “banii pentru investiții din partea MEN sunt la un nivel infim. Ne-au fost alocați 0,1 milioane de lei, dar sperăm ca în acest an să primim 0,5 milioane de lei. Oricum aceasta e o sumă derizorie pentru planul nostru operațional”.
Ca o comparație, rectorul instituției de învățământ superior a mai arătat că, în 2011 și 2012, Ministerul Educației a alocat universității sucevene, pentru investiții, câte de 1,8 milioane de lei.
Ce lucrări se vor face în acest an?
La finele anului 2012, USV a demarat o serie de lucrări din cadrul unui proiect amplu denumit “Reabilitare amenajări exterioare și sistematizare verticală campus I”, ce prevede reamenajarea campusului din strada Universității. Proiectul are o durată de cinci ani, iar costurile sale se ridică la suma de circa zece milioane de lei.
În 2013, USV a reușit să dea o nouă față parcului din apropierea instituției reabilitând zona din fața corpurilor A și E, investiție care s-a ridicat la circa 2,7 milioane de lei. Pentru 2014 însă, lucrările din proiectul menționat stau sub semnul întrebării.
“În funcție de fondurile care sunt alocate de Minister pentru investiții, vom continua sau nu lucrările în campus. Chiar dacă nu vom finaliza tot ce ne-am propus, este posibil să mai deschidem un front de lucru, dar acest lucru se va decide în luna aprilie”, a mai specificat Valentin Popa.
Acesta a mai menționat că, pentru moment, nu este prioritară sistematizarea pe verticală, ci consolidarea tronsonului de scară din corpul E „care are o deplasare datorită unei fundații deficitare”. Investiția de consolidare este estimată la aproximativ 450.000 de lei, banii fiind alocați din veniturile proprii ale USV.
Totodată, conducerea USV intenționează să realizeze o serie de reamenajări în interiorul campusului, să reabiliteze o serie de alei din jurul așa numitei „Case albe” și să amenajeze un spațiu de agrement lângă restaurantul universității.
Proiectele – colacul de salvare pentru câteva obiective importante
Cât privește reabilitarea unor clădiri din campusul de pe strada Universității, instituția vrea să acceseze în acest sens o serie de fonduri din cadrul unor programe POR. Vizate sunt corpul D, corpul A și căminul 1.
“Pentru căminul 1 ne gândim să aplicăm pentru o finanțare prin POR (Program Operațional Regional), atunci când competițiile se vor deschide. Cred că aceasta e singura șansă de a reabilita căminul. Din venituri proprii ar fi imposibil”, a evidențiat rectorul USV.
Reabilitarea corpului A este estimată la patru milioane de lei, corpul D – două milioane de lei, căminul studențesc între unul și patru milioane de lei.
Totodată, în planul operațional pentru 2014, USV mai vrea să modernizeze o serie de laboratoare și să înlocuiască echipamentele vechi cu altele de ultimă generație, dotări ce urmează a fi realizate tot din fonduri din proiecte de cercetare, europene sau transfrontaliere.
Campusul 2, finanțat doar prin proiecte
Cât privește construirea celui de-al doilea campus al Universității, Valentin Popa a declarat că “acesta are o șansă doar printr-un proiect POR”.
Ținând cont de valoarea foarte mare a investiției, conducerea universității susține că este necesar un parteneriat între USV, Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Județean Suceava.
Fonduri insuficiente
Mai puține investiții în acest an la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava
