Mii de suceveni care ani la rând au beneficiat de subvenții la încălzirea locuințelor nu vor primi anul acesta ajutoare, mulți dintre ei renunțând la a mai depune cereri, în vreme ce alții, care și-au forțat norocul, dând declarații false sau incomplete, au fost scoși de pe listă chiar din primele verificări făcute.
Noile criterii de acordare a subvențiilor la încălzire, care impun o mulțime de condiții restrictive, au făcut ravagii în rândul beneficiarilor “tradiționali” ai ajutoarelor la căldură.
Cu o zi înaintea termenului limită de depunere a cererilor de acordare a subvențiilor la căldură, stabilit pentru data de 11 noiembrie, la Primăria Suceava erau ajunse doar 5429 de cereri, din care mai bine de 10% nu vor fi puse în plată, fiind completate cu date false sau cu informații incomplete.
Cele mai multe cereri au fost depuse de cei care beneficiază de căldură în sistem centralizat – 4325 cereri, în vreme ce dintre proprietarii de centrale pe gaz metan, doar 810 au venit să mai solicite subvenții la încălzirea locuințelor.
Dintre sucevenii care locuiesc la case, doar 294 au depus cereri pentru a beneficia de subvenții la achiziționarea combustibilului necesar, în special lemne de foc.
44 de asociații de proprietari, așteptate astăzi să depună cererile de subvenție
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a precizat că, pe lângă faptul că sunt puține cereri depuse, peste 500 sunt incomplete sau completate cu date false, încât cei care le-au depus nu pot beneficia de subvenție.
“Așteptăm ca joi să fie depuse cereri din partea a încă 44 de asociații de proprietari, care nu au adus nici o cerere, dar, așa cum am estimat în momentul apariției legii, s-ar părea că doar jumătate din numărul celor care au beneficiat de subvenții anul trecut vor mai primi și anul acesta. Unele aspecte prevăzute în lege sunt corecte, pentru că erau oameni cu posibilități materiale foarte bune, care beneficiau totuși de ajutoare de încălzire, dar, în același timp, este o lovitură pentru societatea de termoficare a Sucevei, care avea asigurată cât de cât o parte din plățile corespunzătoare căldurii consumate. Vom analiza cât mai repede cererile depuse, le vom verifica, iar prin sondaj vom face anchete la 3% dintre solicitanți, așa cum ne cere legea, astfel încât până la sfârșitul lunii noiembrie să pot emite dispoziția de acordare a ajutoarelor de încălzire”, a declarat Ion Lungu.
Comparativ, anul trecut, aproape 18.000 de suceveni au beneficiat de subvenții la încălzirea locuințelor, mulți dintre ei pierzând acest drept deoarece au mașini cu o capacitate cilindrică mai mare de 1600 cm cubi, au în proprietate mai mult de o locuință sau dețin terenuri mai mari de 1000 mp în oraș sau mai mari de 2000 de mp în zona rurală.
Surprinzător
Mai puțin de 5000 de cereri de acordare a subvențiilor la căldură în municipiul Suceava






