Mai mult de jumătate dintre români consideră că primăriile sunt afectate de corupție, context în care MAI propune includerea autorităților administrației publice locale în sfera de competență a DGA.
Propunerea Ministerului Administrației și Internelor (MAI) este cuprinsă într-un proiect de adoptare a unei politici publice care să crească integritatea în administrație.
Potrivit propunerii de politică publică, măsura este necesară pentru că la nivelul autorităților administrației publice locale atenția acordată prevenirii și combaterii corupției a fost foarte redusă.
Pentru prevenirea faptelor de corupție nu sunt realizate activități proactive specializate, iar, în domeniul combaterii, activitățile se desfășoară sub coordonarea unităților de parchet fără a avea un exercițiu instituțional consolidat, precizează MAI în documentul postat pe site-ul ministerului.
75% dintre români cred că în ultimii cinci ani corupția a crescut
Conform statisticilor citate de MAI, 75 la sută dintre români cred că în ultimii cinci ani corupția a crescut, aproape 60 la sută din cetățeni consideră că primăriile sunt afectate de corupție, iar 13 la sută din populația majoră admite că a dat mită în ultimul an, inclusiv autorităților publice locale și instituțiilor subordonate acestora. Valoarea medie a mitei pe individ este de 574 de lei pe o perioadă de 12 luni. În aceeași perioadă valoarea totală estimată a mitei este de 1,3 miliarde de lei.
Totodată, corupția afectează în special persoanele cu venituri mici, suma de 574 de lei reprezentând în jur de 90-95 la sută din salariul lunar al celor cu venit minim pe economie. În plus, 73 la sută din români consideră că pentru a reuși în carieră trebuie să apelezi la mijloace ilegale, precum mita sau traficul de influență.
MAI arată că, în contextul în care autoritățile publice nu au fost susținute sistematic în eforturile de promovare a integrității, este necesară o colaborare mai strânsă între acestea și minister.
Principalele obiective ale noii politici sunt informarea directă, până în primul an, a minimum 40.000 de persoane angajate la nivelul administrațiilor publice locale despre noile reglementări și instruirea în cei patru ani de derulare a unui număr minim de 16.000 de persoane. De asemenea, se urmărește promovarea unei linii telverde pentru un grup țintă de 500.000 de cetățeni, creșterea numărului de apeluri sesizând fapte de corupție și creșterea numărului de denunțuri cu cinci-zece la sută anual.
Ministerul mai urmărește creșterea numărului de sesizări privind fapte de corupție la nivelul administrației publice locale înaintate parchetelor cu 100 la sută în primul an și cu 150 la sută în următorii trei ani.
DGA se va concentra pe domeniile relevante, dar vulnerabile
MAI a prezentat mai multe variante de soluționare a problemei corupției din administrația publică locală, cea recomandată în urma consultărilor preliminare fiind includerea concomitentă a autorităților administrației publice locale în sfera de competență a DGA.
„Această variantă atinge în cea mai mare măsură obiectivele propuse. De asemenea, este și varianta preferată de către respondenții anchetei pe bază de sondaj derulată la nivelul administrațiilor publice locale (APL) în perioada aprilie-mai 2011, majoritatea respondenților, mai exact 82 la sută dintre aceștia, consideră că măsurile de prevenire și combatere a corupției trebuie să se desfășoare concomitent la nivelul tuturor instituțiilor APL pentru o eficacitate crescută a acestora”, explică MAI.
Astfel, DGA se va concentra pe domeniile relevante, dar vulnerabile, în special cele de informare și instruire, identificate de către respondenții la anchetă drept cele mai eficiente metode de prevenire și combatere a corupției. DGA se va ocupa de informarea unui număr de minim 40.000 de funcționari de la nivelul APL și va analiza principalele riscuri și vulnerabilități la nivelul APL, proiectând activități de instruire destinate personalului care desfășoară activități vulnerabile, pentru minimum 16.000 de persoane.
De asemenea, împreună cu APL, DGA va organiza o campanie de informare destinată opiniei publice, cu un impact minim de 500.000 de cetățeni.
Pentru realizarea obiectivelor, la nivelul DGA vor trebui suplimentate minimum 91 de posturi în primul an de implementare a politicii, fiind necesară și suplimentarea corespunzătoare a bugetului de cheltuieli. După primul an de implementare, va fi realizată o analiză privind necesarul de personal, în funcție de rezultatele activității aferente acestei perioade.
Dotarea în plus a structurilor DGA
Începând cu primul an de implementare este necesară și suplimentarea tuturor categoriilor de cheltuieli cu dotarea și consumabilele aferente posturilor alocate. Se estimează și creșterea cheltuielilor de deplasare cu 35 la sută, având în vedere că cea mai mare parte a angajaților APL (în special comune) se regăsesc în alte localități decât cea în care își are sediul structura DGA. Necesarul de deplasare va avea efecte și asupra nevoii de mijloace de transport, estimându-se un necesar suplimentar de câte o autospecială pentru fiecare structură teritorială.
De asemenea, s-ar impune dotarea structurilor DGA cu tehnică audio și video, tehnică de calcul, tehnică specială, în conformitate cu noile exigențe, estimându-se suplimentarea fondurilor destinate acestui domeniu cu minimum 30 la sută.
Aplicarea acestor măsuri ar costa aproape 30 de milioane de lei pe patru ani, din bugetul DGA și peste 4,5 milioane de lei din bugetul MAI. Proiectul va fi cofinanțat prin Fondul Social European, pentru perioada 2012-2013, pentru activități de informare și instruire.
În ceea ce privește evaluarea politicii, anual se va realiza un raport de monitorizare, iar o evaluare interimară va fi realizată în anul doi de implementare, urmând ca în ultimul an să fie făcută o evaluare finală. În activitatea de monitorizare, DGA va include toate instituțiile implicate în procesul de consultare, precum și toate instituțiile care colaborează în implementarea proiectului. Evaluările, cea intermediară și cea finală, vor fi realizate în colaborare cu instituții independente.
Propunerea de politică publică afișată pe site-ul MAI este supusă dezbaterii publice până în 23 iunie.