MAI propune condiții mai stricte la eliberarea actelor de identitate și la primirea în spațiu



Eliberarea actelor de identitate și primirea în spațiu se vor face prin respectarea unor condiții mai stricte, iar cei care încalcă prevederile legale vor fi sancționați cu amenzi mai mari sau pedepsiți cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerul de Interne.
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a fost postat pe site-ul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
În proiectul de lege este introdusă precizarea că cetățenii români au dreptul să își stabilească și să își schimbe reședința atât în țară, cât și în străinătate, menținându-se prevederea conform căreia „cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință”, iar „în cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele”.
O nouă prevedere privește „restrângerea exercițiului acestui drept”, care „se poate realiza de către instanța de judecată, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în scopul apărării securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
În condițiile prezentei ordonanțe de urgență, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) și serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor constată intenția unor persoane de stabilire sau schimbare a domiciliului din orice împrejurări de fapt.
În cazul primirii în spațiu, din declarația scrisă a găzduitorului, persoana fizică sau juridică, trebuie să rezulte consimțământul acestuia, precum și numărul de persoane care locuiesc efectiv la adresă.
Găzduitorul care și-a exprimat consimțământul pentru primirea în spațiu are totodată obligația de a anunța organele de poliție sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul dacă persoana pentru care și-a exprimat consimțământul și căreia i s-a eliberat actul de identitate nu mai locuiește efectiv la adresa imobilului respectiv, în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoștință a situației de fapt.
În cazul în care, cu prilejul desfășurării activităților specifice pentru stabilirea sau schimbarea domiciliului și eliberarea actului de identitate sau pentru înscrierea reședinței (locuința secundară, alta decât cea de domiciliu), lucrătorul de evidență a persoanelor constată că există indicii vădite privind nerealitatea datelor, acesta va face verificări sau va solicita organelor de poliție competente efectuarea de verificări, în vederea evitării înregistrării unor date nereale în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP). Procedurile în aceste situații se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de lege.
Termenul maxim de efectuare a verificărilor și soluționare a cererii de stabilire sau schimbare a domiciliului sau de înscriere a reședinței este de pâna la 30 de zile, în cazul domiciliului acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
În cazul constatării unor indicii vădite privind nerealitatea datelor, lucrătorul de evidență a persoanelor poate refuza înregistrarea în RNEP a datelor declarate și emiterea actului de identitate, respectiv a înscrierii mențiunii privind stabilirea reședinței în actul de identitate, elaborând în acest sens un document justificativ ce va fi înmânat persoanei în cauză. Dacă prin aceasta, persoana în cauză se consideră vătămată, ea se poate adresa instanței în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, în cazul refuzului eliberării actului de identitate, persoanei titulare a unui act de identitate care nu mai este valabil ori care a fost pierdut, furat sau distrus, i se eliberează o carte de identitate provizorie.
Mențiunea privind stabilirea ori schimbarea domiciliului sau a reședinței își încetează valabilitatea în cazul în care, ulterior înregistrării acesteia în RNEP, se constată că datele declarate de persoana fizică nu sunt reale. Această situație poate rezulta din procesul-verbal întocmit de către lucrătorul de evidență a persoanelor sau de către organele de poliție competente, ori din declarația proprietarului imobilului de la adresa în cauză, prin care se constată nerealitatea datelor declarate de persoana fizică referitoare la domiciliu sau reședință.
În această situație, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ai DEPABD, după caz, actualizează în mod corespunzător RNEP, în sensul radierii prin trecerea în istoric a mențiunii privind stabilirea ori schimbarea domiciliului/ reședinței și sesizează instanța competentă în vederea anulării domiciliului/reședinței din actul de identitate al persoanei fizice și, pe cale de consecință, a actului de identitate.
Actul de identitate anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se retrage, potrivit procedurii stabilită prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de lege.
Totodată, proiectul de act normativ cuprinde și reglementări privind pedepsirea persoanelor care declară date nereale când solicită eliberarea actului de identitate sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței sau când, în calitate de găzduitor, depun declarația necesară primirii altor persoane în spațiu, ambele constituind infracțiuni.
Declararea de date nereale privind numele, domiciliul și reședința, atât de către solicitant, cât și de către găzduitor, constituie infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 292 Cod penal, cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.
Totodată, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării găzduitorului de a da declarația necesară pentru primirea în spațiu, precum și primirea acestora de găzduitor, în același scop, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani, mai prevede proiectul de lege.
De asemenea, cresc amenzile pentru contravențiile prevăzute în legea în vigoare.
Astfel, vor fi sancționați cu amendă de la 50 la 100 de lei, în loc de 25 – 50 de lei, cei care găsesc un act de identitate și nu îl depun sau trimit, în 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliție sau la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, titularii care își declară pierdut sau furat actul de identitate și, găsindu-l ulterior, nu îl predau în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor unde a fost declarat evenimentul, cei care nu iau măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul actelor de identitate, serviciile publice de asistență socială care nu își îndeplinesc obligația de a solicita eliberarea actelor de identitate pentru minorii care la împlinirea vârstei de 14 ani se găsesc internați în centre specializate și responsabilii de cărți de imobil care nu respectă obligația să înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv și să o prezinte, la cerere, polițiștilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.
Amenda ajunge la sume între 80 și 160 de lei, dubându-se de asemenea cuantumul prevăzut anterior, pentru minorii care nu solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea actului de identitate, prezentând documentele necesare, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, înscrierea oricăror modificări, adăugari sau mențiuni, altele decât cele prevăzute de lege, în actul de identitate, nerespectarea obligației ca, în termen de cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia să solicite serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea unei noi cărți de identitate, nesolicitarea unei noi cărți de identitate în termen de 15 zile de la producerea unor evenimente (modificarea numelui sau prenumelui titularului, prenumelui părinților, datei sau locului nașterii, schimbarea domiciliului, schimbarea denumirii sau rangului localităților sau străzilor, înființarea de noi localități sau străzi, renumerotarea imobilelor sau rearondarea imobilelor, atribuirea unui nou CNP, deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul actului de identitate, când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, schimbarea sexului titularului, anularea actului de identitate), persoanele care nu solicită înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare, prezentând actul de identitate, proprietarii sau administratorii de hoteluri și alte locuri de cazare în comun care nu efectuează înscrierea celor cazați în cartea de imobil la sosirea acestora.
Cele mai mari creșteri ale amenzilor, de la 75 – 150 de lei la 200 – 500 de lei, sunt cele prevăzute pentru reținerea actului de identitate al unei persoane fizice în alte condiții decât cele prevăzute prin lege și darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanție pentru prestarea unor servicii, pentru încredintarea unor bunuri și valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate, persoanele care găzduiesc o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, fără a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, și găzduitorul care nu anunță organele de poliție sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul dacă persoana pentru care și-a exprimat consimțământul și căreia i s-a eliberat actul de identitate nu mai locuiește efectiv la adresa imobilului respectiv, în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoștință a situației.