În ultimele zile, pe lângă Boc care se ceartă cu Frunda, pe lângă Năstase care se plânge de Macovei și pe lângă Leonida Lari care-l părăsește pe Vadim Tudor, cu greu s-ar putea închipui că mai poate exista ceva important pe lume! Și totuși, rămâne această poveste a caricaturilor despre profetul Mahomed: publicate în septembrie anul trecut în Danemarca, reluate apoi într-o revistă creștină din Norvegia, apoi într-o duzină de alte ziare europene și, în fine, făcute deja clasice în ziua de 1 februarie a.c., când cotidianul France Soir le-a pus în discuție – asta în țara în care, la sfârșitul verii, nu se mai opreau din ars mașinile pe la periferiile orașelor, acolo unde trăiesc în special cei veniți din afara continentului și religiei noastre! –, aceste desene așadar par a împărți lumea în două și, pe alocuri, o și pune la propriu pe jar!
După 11 septembrie 2001, pe când – neavând legături cu politica – eram mai puțin atent la ce spun (și poate că era mai bine!), am fost și eu unul dintre cei ce repetam în ziare sau la televiziuni că politologul Samuel Huntigton n-are dreptate, că ideile lui despre ”războiul civilizațiilor” sunt speculații teoretice, că islamismul și iudeo-creștinismul nu au cum să ajungă la un conflict deschis etc.
Mi-e și teamă să vă aduc aminte ce s-a petrecut între timp. În Afganistan a fost război, la fel și în Iraq, situația nu e foarte clară nici într-o țară și nici în cealaltă, în Iran a venit la putere un președinte care sare dintr-o declarație belicoasă în alta (și care vrea să ducă țara din post-feudalism direct la rangul de putere nucleară!), în Palestina recentele alegeri au fost câștigate de gruparea radicală Hamas, Siria este bănuită că încurajează atentate și crime la scenă deschisă, în Egipt și Maroc puterea politică locală se miră ce să mai facă pentru a opri ascensiunea radicalilor islamiști iar, în fine, zilele trecute, în Turcia (o țară laică și, în plus, doritoare să adere la UE!), un tânăr musulman a ucis un preot catolic crezând că în felul acesta îl va răzbuna pe profetul Mahomed!
În opinia mea, prima – nu singura, ci doar prima – problemă ce se pune în urma tuturor acestor evenimente este dacă Occidentul este – sau poate fi – la fel de solidar și omogen pe cât se conturează a fi această minunată, bogată, necunoscută și atât de diferită, totuși, lume islamică. La Bruxelles, în capitala politică a Uniunii Europene, aud frecvent persoane care critică deschis SUA – pe motiv că George W. Bush nu a luat partea caricaturiștilor amenințați cu moartea din Danemarca, deși (spun unii europeni) cele vinovate de stricarea relațiilor dintre Europa și țările arabe ar fi tocmai SUA! Dar nici măcar europenii occidentali nu au, la drept vorbind, un discurs comun: spre exemplu, ministrul britanic de Externe Jack Straw spune că publicarea caricaturilor a fost o greșeală, în timp ce primul ministru danez Anders Fogh Rasmussen spune că a fost un simplu act de libertate a presei, firesc într-o democrație.
Această lipsă de omogenitate la nivelul Europei este cea care, în condiții normale, conferă farmec continentului nostru. Dar, oare, în situația unei crize precum cea de acum, această neomogenitate nu este cumva un dezavantaj?
Cum spune un clișeu, doar viitorul ne va răspunde. Până atunci, rămâne fapt că islamul dezvoltă o solidaritate de care creștinismul (sau post-creștinismul) nostru european nu mai pare a fi capabil.
