Numărul țigărilor de contrabandă confiscate de structurile Ministerului Administrației și Internelor (MAI) în 2010 a ajuns la aproape 330 de milioane, fiind cu peste 55 la sută mai mare decât cel înregistrat în anul 2009.
Astfel, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră, sprijiniți de DGIPI și DGA, au confiscat anul acesta peste 18,5 milioane de pachete de țigări, în vreme ce în 2009 au confiscat peste 12 milioane de pachete, se arată într-un comunicat de presă de marți al MAI.
Îm săptămâna 20-26 decembrie, autoritățile au confiscat aproape 600.000 de pachete de țigări.
Cea mai mare parte a acestora, peste 800.000 de țigări, au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind confiscate în urma acțiunilor desfășurate în piețe sau târguri, a perchezițiilor domiciliare și a controalelor în magazinele duty-free.
În acest interval, au fost aplicate 377 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 270.250 lei și au fost înregistrate 36 de lucrări penale, în care sunt cercetate 51 de persoane. Împotriva a 37 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, patru sunt reținute, iar două sunt arestate. De asemenea, au fost confiscate 14 de mijloace de transport implicate în activități ilegale.
În perioada menționată, au fost verificate 1.180 societăți comerciale, au fost organizate 675 filtre rutiere și 12 percheziții. La nivel național, s-au desfășurat 138 de acțiuni în zonele de frontieră, 604 în piețe și târguri, 530 pe rutele de transport și 244 în alte zone.
La aceste activități au participat zilnic, în medie, aproape 2.000 de polițiști, 180 jandarmi, 172 polițiști de frontieră și 53 angajați din alte structuri.
Prejudiciul cauzat, de la data intrării în vigoare a OUG 54/2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie, a fost de aproape 32 de milioane de lei (aproape 270.000 de lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de aproape 11,5 milioane de lei (190.000 de lei în ultima săptămână).