Mai mulți români reclamă că sunt ținuți în Lisabona, după ce zborul a fost anulat fără explicații



Mai mulți turiști români, între care și copii mici, care urmau să se întoarcă din Lisabona în București, sunt ținuți într-un hotel din capitala Portugaliei, de mai bine de 12 ore, după ce zborul către România a fost anulat, fără ca ei să primească vreo explicație, potrivit unora dintre călători, scrie Mediafax.„Suntem în jur de o sută de persoane, care ar fi trebuit să plecăm din Lisabona, la ora 00:15, cu TAP Portugal – zborul numărul 1324. În aeroport, răspunsul standard a fost „We don`t know, yet”. Am fost aduși la un hotel, în jurul orei 1:30, iar la 12.00, am fost obligați să eliberăm camerele. Încă nu știm mare lucru despre întoarcerea acasă. Au fost grupuri mici de turiști, care au plecat deja cu alte companii aeriene, cu escale în alte orașe”, a povestit, pentru Mediafax, Mihaela Drăgușanu.Turista a mai spus că niciun reprezentant al companiei aeriene nu a luat legătura cu ei, precizând că românii stau în holul hotelului și așteaptă să fie informați când vor pleca spre casă.



Recomandări