Patru ofițeri și doi agenți de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni. Cei șase polițiști de frontieră erau angajați la vremea realizării falsurilor la Biroul Management Resurse Umane, dar actele măsluite au ieșit la iveală abia acum câteva săptămâni. Verificările efectuate de superiori au dus la concluzia că în luna noiembrie a anului trecut, șeful Biroului MRU, subcomisar Florin Berechea, le-a cerut subordonaților să întocmească pe calculator o serie de procese verbale pentru acțiuni care nu au avut loc niciodată. Falsurile aveau menirea să acopere lenea angajaților acestei structuri, care, în loc să-și îndeplinească atribuțiile din fișa postului, au tăiat frunză la câini. Mai exact, polițiștii de frontieră de la Biroul MRU au scos la calculator două procese verbale din care reieșea că în trimestrele I și II din 2006 au efectuat două controale specifice pe linie de resurse umane, deși aceste acțiuni nu au avut loc. Ca atare, conducerea IJPF Suceava a demarat cercetări împotriva subcomisarului Florin Berechea pentru infracțiunile de instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Celelalte cinci persoane sunt subcomisarul Ovidiu Murin, subinspectorul Marcel Șurubaru, agentul Vasile Puha și agentul Florentin Irimia, toți de la Biroul MRU, dar și un ofițer de la o altă structură, în cazul tuturor cercetările derulându-se pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Trebuie spus că subcomisarul Florin Berechea a fost înlocuit din funcția de șef al Biroului Management Resurse Umane în urmă cu câteva luni, tot pentru deficiențe pe linie de serviciu. În paralel, superiorii celor 6 polițiști de frontieră au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru clarificarea situației.





