Un pas spre Europa

Mai mulți bani și asistenți personali pentru adulții cu handicap



Persoanele cu handicap vor primi mai mulți bani de la statul român, sume care vor fi repartizate în funcție de nevoile personale. Sistemul de asistență pentru adulții cu handicap a fost regândit și va fi modificat după ce, la inițiativa Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), un nou proiect legislativ adoptat de Guvern va trece, în curând, și de Parlament. Actul normativ introduce un ajutor de stat de 300.000 de lei vechi lunar pentru persoanele cu handicap mediu, paralizia unuia dintre membre, acestea nebeneficiind de nimic până în prezent. Proiectul de lege introduce și instituția asistentului personal profesionist, ceva similar celei a asistentului maternal – care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor din sistemul de protecție. Concret, pentru un salariu de asistent social cu studii medii, o persoană sau o familie poate prelua în îngrijire, în anumite condiții stabilite în normele metodologice de aplicare a legii, o persoană cu handicap dintr-un centru de asistență socială. În plus, pe lângă respectivul venit, celui ce preia în îngrijire o persoană cu dizabilități i se vor deconta, până în limita a 10-11 milioane de lei vechi lunar, cheltuielile pentru întreținerea asistatului.
Majoritatea prevederilor recent introduse prin acest act normativ sunt menite să alinieze legislația română în domeniul protecției persoanei cu handicap la cea europeană.
– Buget personal – pentru persoanele cu handicap
Potrivit proiectului de act normativ, subvențiile pentru persoanele cu handicap se vor transforma din contravaloarea unor servicii, plătite de stat, în bani lichizi de care fiecare beneficiar va dispune în funcție de interese, denumite generic „buget personal complementar”, asta însemnând că i se dă o oarecare libertate persoanei cu handicap de a lua singură decizii, mai ales în felul cum își cheltuiește „bugetul”. Sistemul de protecție socială a persoanelor cu handicap se va schimba și acesta odată cu aplicarea prevederilor cuprinse în noua lege. Astfel, angajatorii – instituții de stat sau companii private – cu mai mult de 50 de angajați vor fi obligați ca minimum patru procente din lucrători să fie persoane cu handicap. În caz contrar, aceștia vor plăti statului pentru fiecare persoană ce ar fi trebuit angajată câte un salariu minim brut sau vor achiziționa, de aceeași sumă, produse sau servicii de la unitățile în care lucrează persoane cu handicap. În plus, toate instituțiile de stat sau private vor fi obligate să ia masuri concrete, în termene ce urmează a fi stabilite ulterior, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap în diverse sedii, mijloace de transport în comun și chiar la informație. Legea prevede și permiterea accesului câinilor-ghizi pentru nevăzători în orice instituție, adaptarea mijloacelor de transport, a sediilor instituțiilor publice sau hotelurilor, și prevede ca televiziunile, de stat sau private, să transmită principalele știri traduse în limbaj mimico-gestual. Toate aceste acte normative vor intra în vigoare din 2007, însă, la nivelul județului Suceava, problema actuală a persoanelor cu handicap este că nu găsesc un loc în Centrele de recuperare de la Costâna (fiind „prins” pe proiect european), Sasca – supraaglomerat, Pojorâta (la fel de încărcat), centre aparținând Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Peste o sută de dosare nerezolvate pe masa Direcției de asistență socială – persoane adulte
Șefa serviciului rezidențial din cadrul Direcției de Asistență Socială – persoane adulte, Mariana Tighineanu, ne-a declarat că, în acest moment, sunt 113 dosare care așteaptă pe masa Direcției de asistență socială – persoane adulte, să fie rezolvate. „Peste 50 % dintre dosarele pe care le avem în studiu aparțin persoanelor considerate cazuri sociale. Aceste persoane ar trebui internate în centre de zi monitorizate cu ajutorul primăriilor, care cunosc cel mai bine situația acelor persoane”, ne-a spus Tighineanu.
Deși noua legislație cu privire la protecția socială a persoanelor adulte cu handicap prevede construirea de centre de criză și centre de zi în zonele în care sunt mai multe persoane cu handicap, centre care ar trebui coordonate de primăriile din respectivele zone, până acum nu s-a putut „lega” o colaborare între instituția suceveană de protecție socială și primării.
„Situația este cu atât mai dramatică cu cât primim în continuare solicitări din partea multor oameni care au nevoie de ajutorul nostru, și încă nu avem soluții pentru ei. Dacă va intra și centrul de la Sasca într-un program de reorganizare, pe un proiect european, nu vom mai putea trimite nici acolo bolnavi, și așa este supraîncărcat, și atunci ce se va întâmpla cu ei (?!)… Singura posibilitate este ca aceste persoane să fie internate pentru maxim trei săptămâni la secția de psihiatrie (Burdujeni) a Spitalului Județean Suceava, de aici pot fi trimiși pentru încă 50 de zile la Spitalul de Psihiatrie de la Siret, după care… din nou acasă”, a completat Mariana Tighineanu.
Pe lângă „buget personal”, asistenți personali profesioniști și acces la știri traduse în limbaj mimico-gestual, autoritățile sucevene susțin că este nevoie, în primul rând, de noi centre în care persoanele cu handicap să poată fi internate și îngrijite „la standarde europene”, și să nu mai fie „plimbați” dintr-un spital de psihiatrie în altul, ca, apoi, să ajungă tot în familie…



Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”
Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități
DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități