Lucrări

Mai multe drumuri județene vor fi modernizate

Consiliul Județean Suceava a început lucrările pentru modernizarea și reabilitarea mai multor drumuri județene. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a arătat că în momentul de față se lucrează pe 10 drumuri județene. Flutur a spus că printre drumurile pe care se efectuează lucrări de asfaltare se numără porțiunile Fetești – Grigorești, Horodniceni – Rotopănești, Mușenița și Moldovița Sulița. Gheorghe Flutur a mai precizat că pe lângă acestea se mai realizează și foarte multe lucrări de reparații a drumurilor județene. În același timp, președintele CJ Suceava a spus că săptămâna trecută a avut o discuție la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est pentru a stabili priorități pentru modernizarea drumurilor județene. „Este vorba de niște principii de continuitate, de legătură între județele limitrofe și suntem în linie dreaptă cu drumul care să lege Suceava de Dolhasca și apoi mai departe spre Iași”, a explicat Gheorghe Flutur. El a adăugat că altă prioritate este și drumul Suceava – Liteni (comuna Moara) – Zaharești – Stroiești.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei