Nissan dorește să readucă în atenție moda coupe-urilor sportive de mici dimensiuni. Japonezii lucrează în momentul de față la un vehicul de patru locuri cu tracțiune spate și motor situat în față care urmează să apară peste trei ani. Noua sportivă de la Nissan nu va canibaliza seria 350Z ci va întări poziția fabricantului nipon pe piața globală a coupe-urilor. De la bursa zvonurilor știm că viitorul model urmează să fie animat de un propulsor pe benzină de patru cilindri preparat de divizia Nismo, tunerul de casă Nissan. Modelul va fi asamblat în Japonia va fi exportat ți în Statele Unite, iar versiunea europeană în Marea Britanie la uzina din Sunderland. Coupe-ul nu va depăși 4m lungime iar caroseria va fi desenată de un studio de design din Italia. Dacă proiectul va primi undă verde atunci este de așteptat ca în cel mult doi ani să fie prezentată varianta finală. Intenția de a construi un astfel de model vine pe fondul creșterii segmentului sportivelor ușoare dar mai ales a succesului înregistrat în ultimii doi ani de BMW cu Seria 1 Coupè.
