Sărăcie

Mai mult de jumătate din salariații suceveni au înregistrat scăderi salariale

– Conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Suceava, 54,4% din totalul efectivului de salariați din județ au încheiat anul 2005 cu un salariu mediu net mai mic decât cel cu care începuseră anul
Peste 50% din salariații suceveni au încheiat anul 2005 cu salarii mai mici decât cele cu care îl începuseră. Conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Suceava, sucevenii care lucrează în domeniul serviciilor, domeniu în care prestează 54,4% din totalul salariaților din județ, aveau în luna ianuarie 2005 un salariu mediu net de 7.110.000 de lei vechi, pentru ca în decembrie 2005 câștigul salarial mediu net din aceste domenii de activitate să se cifreze la doar 6.669.000 de lei vechi. Trebuie precizat că în domeniul serviciilor lucrează angajații din domeniul comerțului, sănătății, administrației publice, poștei și telecomunicațiilor, intermedierilor financiare, tranzacțiilor imobiliare etc. Ceilalți salariați au înregistrat doar creșteri salariale minime, singurul segment de salariați care a avut un an bun din punct de vedere financiar fiind reprezentat de sucevenii care lucrează în agricultură, vânătoare și servicii anexe, aceștia încheind anul 2005 cu un salariu mediu net de 11.630.000 de lei vechi, salariu dublu față de cel din ianuarie 2005, când în aceste domenii de activitate se câștigau, în medie, doar 5.820.000 de lei vechi. Din păcate această categorie de salariați nu este una semnificativă, ei reprezentând doar 3,6% din totalul salariaților din județ. Câștigul salarial mediu net din județul Suceava a fost la finele anului trecut de 6.720.000 de lei vechi, cu 20,8 puncte procentuale sub nivelul câștigului salarial mediu net pe țară. Trebuie precizat că numărul total de salariați înregistrați la finele anului trecut la nivelul județului Suceava a fost de 103.668 de persoane în timp ce numărul șomerilor înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava a fost de 15.583 de persoane. În aceste condiții rata șomajului din ultimă lună a anului trecut s-a cifrat la doar 5,9%, fiind cu aproape două procente mai mică decât cea din decembrie 2004 când rata șomajului din județ era de 7,8%.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor