Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din municipiul Rădăuți avea în evidență, la finele primului semestru din 2007, 3009 cetățeni care erau în ilegalitate în ceea ce privește documentele de identitate. Șeful Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, subcomisar Oltea Dumitru a afirmat că, „la sfârșitul primului semestru din anul în curs, în municipiul Rădăuți erau 766 de restanțieri pe linie de evidența populației, din care 586 persoane majore și 180 de copii care au împlinit 14 ani, iar în celelalte localități arondate serviciului rădăuțean 2243 restanțieri. Cei mai mulți dintre aceștia provin din Vicovu de Sus-307, Marginea-205 și Frătăuții Noi-149”. Conform O.G. 97/2005, fiecare cetățean este obligat să se prezinte pentru legalizare cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea valabilității actului de identitate sau a împlinirii vârstei de 14 ani. Neprezentarea în termen la legalizare poate duce la sancțiuni contravenționale. Taxa pentru eliberarea cărții de identitate, de 7 RON, se achită la Primăria Rădăuți, la care se mai adaugă un timbru extrajudiciar de 1 RON. Subcomisar Oltea Dumitru a mai precizat că serviciul rădăuțean a eliberat de la începutul anului aproximativ 1600 de pașapoarte.





