Mai mult chermeză decât tenis

M-ar mira ca pentru cineva, oricine, cunoscător sau complet dezinteresat de sport, rezultatul meciului de tenis contra Belgiei să fie o surpriză. Pentru mine, prostul care ține cu ai noștri indiferent de care sport ar fi vorba, și care se consumă, își face draci cât durează tărășenia, ia algocalmine, fumează în neștire și speră până în ultima secundă în miracole, chestia asta de sâmbătă și duminică a fost doar încă o dovadă că sportivul român are două caracteristici fundamentale: 1) e talentat și 2) e cu capu’. La tenis feminin lucrurile astea sunt încă mai evidente decât în oricare alt sport. S-o luăm pe rând, în ordinea intrării în arena circului. Mai întâi, Monica Niculescu, singurul jucător de tenis din istoria acestui sport, la masculin și feminin deopotrivă, care nu cunoaște lovitura de bază, drive-ul sau forehand-ul, echivalentul literei a din alfabet. Sunt chiar curios dacă a încercat măcar o singură dată în viața să lovească normal, nu cu slice-ul, adică în loc să taie mingea, să dea din toată inima, constatând astfel că ea, mingea, pleacă de „n” ori mai repede. În rest, da, dă cele mai tehnice stopuri din circuit, dar ce folos? Rezultatul? Un fâsss! A venit apoi Sorana. Mamă, ce talent! Ce lovituri splendide. Mai bună cu trei clase decât calul ăla de vizavi. Ce folos? Când ți-era lumea mai dragă, greșeală neforțată! Sau dublă greșeală. În tie-break sau în decisiv, i-am văzut aceeași privire dezorientată ca a Simonei Halep când simte că trebuie să înceapă să o doară ceva, ca să existe totuși o explicație. A doua zi, am avut o mare ușurare văzând-o în teren pe Irina Begu. Taci, că-i bine, mi-am zis. Asta-i alt soi, e luptătoare, stă bine cu nervu’, facem 1-2, apoi egalăm, iar la dublu batem și treaba-i gata. Begu servea bine, returna bine, alerga bine. Totul, până pe la o bucată. Când i s-a încețoșat privirea, fix ca la alealalte trei, de mai lipsea doar Achilele sau umerașul ca să înțelegem cum dracu’ poți pierde un meci pe care practic n-ai cum, și nici de ce, să-l pierzi la una care face două duble greșeli consecutive într-un moment aparent decisiv. Iar ca totul să pară mai degrabă un prilej de socializare sau de chermeză, iar concentrarea fetelor să fie fix cum a fost, îndrăznesc să afirm că doar Ilie Năstase mai lipsea…