Mai lipsesc doar mânecuțele



După meciul Steaua – Dinamo m-am întrebat dacă nu am fost eu prea aspru în comentariul din această rubrică. De aceea am urmărit ce au mai spus/scris și alții, în afară de cei cărora le curg balele pe la porțile palatului lui Gheorghe. Ei bine, concluzia a fost unanimă: meciul a fost jenant. Mai mult, au fost colegi care i-au desființat pe toți cei implicați: jucători, antrenori și patroni deopotrivă, tonul folosit de ei fiind incomparabil mai dur decât al meu. Ei, acum, că m-am liniștit, hai să încercăm o comparație cu un meci de nivelul la care se afla cândva însăși Steaua, cu aproape 3 decenii în urmă, adică Supercupa Europei, pe care Steaua chiar a câștigat-o, așa cum a făcut-o și Barcelona alaltăieri. Atât Barca, cât și Sevilla nu numai că au înscris 8 goluri în cele 90 de minute „legale”, plus al nouălea în cele 30 de minute suplimentare, dar fiecare dintre jucătorii aflați pe teren a alergat demențial, de parcă fugea de moarte! Și, de reținut, la ei încă nu a început campionatul, în care se presupune că vor urca treptat spre vârful de formă de care au nevoie în Champions’ League. Asta, în timp ce Steaua ar fi logic ca după 5 etape de campionat și ceva preliminarii europene să fie deja spre maximum de formă. Păi dacă așa arată o echipă în plină formă, atunci ce naiba mai așteptăm de la ea!? Și, în general, de la întregul nostru fotbal, pe care Steaua îl domină net în continuare. În meciul amintit, poreclit derby, flăcăii aflați pe teren păreau că nu știu cine și de ce i-a adus acolo să se chinuie, în loc să-i fi lăsat să-și vadă de plajă, gagici, mașini, băutură și cluburi. Cei mai breji dintre ei aveau aerul unor contabili, veniți la serviciu (pe care evident că îl urăsc) spre a aduna coloane întregi de cifre cât e ziulica de lungă. Astfel încât m-am întrebat dacă n-ar trebui concepute, special pentru echipele românești, echipamente cu mânecuțe/cotiere, pentru că asemănarea cu contabilii să fie deplină.



Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby
Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby