„Mai fericit este a da decât a lua” sau când știința confirmă credința

Credința noastră ortodoxă este o credință a iubirii, a iertării și milostivirii. Izvorul acestor virtuți este Însuși Dumnezeu, de la Care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit.
Scopul vieții creștine îl constituie urmarea lui Hristos, asemănarea cu El, atât cu este cu puțință omului, prin har și prin lucrare. Pe parcursul vieții sale, creștinul are de înfruntat și de luptat cu păcatele și cu patimile, care constituie forme ale răului moral; spre dobândirea și lucrarea tot mai deplină a virtuților creștine, care îl fac tot mai asemănător lui Dumnezeu. Acestea culminează în iubire, virtutea supremă, pe care Sfântul Simeon Noul Teolog o numește „Prima Doamnă și Împărăteasă a tuturor virtuților”. Prin ea, ne unim cu Dumnezeu.
În viața creștină, iubirea îmbracă numeroase forme, atât după conținutul ei, cât și după persoanele asupra cărora se revarsă. Se vorbește, astfel, despre eros, agape, storge, philia; dar și despre iertare și milostivire, forme ale aceleiași virtuți înalte.
Atunci când vorbește despre milostenie, Biserica împarte, în mod practic, faptele în unele ale milei trupești și faptel ale milei sufletești.
În număr de șapte, faptele milei trupești sunt: hrănirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui gol; cercetarea celor aflați în necazuri și nevoi; cercetarea celor bolnavi, prin vorbe de mângâiere și compasiune; găzduirea cu bucurie a celor străini, bolnavi și lipsiți de mijloace materiale; îngroparea creștinească a săracilor.
Alături de acestea, se înalț cele șapte fapte ale milei spirituale sau duhovnicești: întoarcerea celor rătăciți la calea adevărului și a celor păcătoși la virtute, cu duhul înțelepciunii și al blândeții; învățarea celor neștiutori și nepricepuți; sfătuirea celor ce au trebuință de sfat, a celor aflați în situații sau momente „limită” din viața lor; rugăciunea pentru aproapele nostru, inclusiv pentru dușmani; mângâerea celor întristați, cu vorbe sincere și ziditoare; nerăzbunarea pentru răul făcut nouă de alții, ci răsplătirea lor cu bine; iertarea greșelilor săvârșite de alții față de noi, de șaptezeci de ori câte șapte, adică la infinit.
Sfinți Părinți, precum Ioan Gură de Aur (†407), ne învață ca milostenia noastră trebuie să fie făcută din toată inima, cu bucurie, odată ce contează nu „faptul datului”, „felul datului”; să fie făcută cu discreție, fără îngâmfare; după nevoile semenului, dar ținând cont și de posibilitățile noastre. Milostenia este, cu adevărat împrumut dat Cerului și, deși este firească omului, ea trebuie învățată ca o meserie. În absența ei, nici una dintre virtuți nu își atinge scopul.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, meditând la adâncile cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, vorbește,despre o cunoaștere a lui Dumnezeu din creația Sa; alta prin Pronie sau purtarea lui de grijă; și prin Judecată sau prin încercările ce vin asupra noastră. Aceasta este o cunoaștere a Lui din împrejurările concrete ale vieții. Pentru frumusețea și profunzimea aprofundării sale, vom menționa cuvintele Părintelui Stăniloae, din cel dintîi volum al Teologiei Dogmatice Ortodoxe. „Pe Dumnezeu, spune Părintele Profesor, Îl cunoaște fiecare credincios în acțiunea Lui providențială prin care este condus în împrejurările particulare ale vieții sale, uneori hărăzindu-i-se bunuri, alteori fiind privat, în mod pedagogic, de ele. Acest din urmă mod de conducere îl numește Sfântul Maxim Mărturisitorul conducere prin judecată. Fiecare cunoaște pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punându-l în diferite împrejurări, în contact cu diferiți oameni care-i solicită împlinirea unor îndatoriri, care-i pun răbdarea la grele încercări. Fiecare Îl cunoaște în mustrările conștiinței pentru relele săvârșite; în sfârșit, Îl cunoaște în necazurile, în insuccesele mai trecătoare sau mai îndelungate, în bolile proprii sau ale celor apropiați, ca urmări ale unor rele săvârșite sau ca mijloace de desăvârșire morală, de întărire spirituală, dar și în ajutorul ce-l primește de la El în biruirea lor și a altor piedici și greutăți ce-i stau în cale. E o cunoaștere care ajută la conducerea fiecărui om pe un drum propriu de desăvârșire. E o cunoaștere palpitantă, apăsătoare, dureroasă, bucuroasă, care trezește în ființa noastră responsabilitatea și încălzește rugăciunea și care o face să se strângă mai mult lângă Dumnezeu”[1].
Această cunoaștere a lui Dumnezeu, din împrejurările concrete ale vieții, are o dimensiune întoarsă către aproapele noastru, căci, spunea Părintele Stăniloae, „în fiecare sărac și asuprit și bolnav ne întâmpină Hristos, cerându-ne, prin coborâre, ajutorul nostru. În mâna întinsă a celui sărac e mâna întinsă a lui Hristos, în vocea lui stinsă, auzim vocea stinsă a lui Hristos; suferința lui, din pricina lipsei și a umilinței în care-l ținem, e suferința lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim. În toate, Dumnezeu coboară la noi și ni Se face cunoscut. Chiar această coborâre face evidentă taina Lui mai presus de orice pricepere; face evidentă iubirea Lui, care întrece toate iubirile din lume. Toate împrejurările și persoanele prin care ne grăiește Dumnezeu sunt apeluri și chipuri vii și transparente ale Lui; Dumnezeu Cel simplu Se coboară la noi într-o multitudine de forme și de situații, propriu-zis în toate situațiile și formele vieții noastre. Dar, cunoscut prin toate acestea, taina Lui rămâne totuși mai presus de înțelegere”[2].
Știința, în confirmarea importanței milosteniei
Dată fiind învățătura atât de bogată a Spiritualității noastre referitoare la importanța milosteniei, este foarte firesc ca nu doar credința, ci și experiența general-umană să confirme aceste adevăruri înalte.
Se spune, pe bună dreptate, că oamenii, în funcție de crezul lor, își conjugă viața fie cu verbul „a fi”, fie cu verbul „a avea”. Cei care își conjugă viața cu verbul „a fi” sunt oameni spirituali, care pun preț pe cele duhovnicești și înalte, spre deosebire de cei care trăiesc în registul restrâns al lumii materiale, cu posibilitățile mult inferioare bogăției spiritului.
Oamenii de știință, care s-au aplecat asupra sufletului omenesc, ar realizat faptul că lumea materială, oricât de multe plăceri ne-ar promite, este limitată în posibilități și nu îi poate oferi omului deplina împlinire. Pentru dobândirea ei, el tinde către înaltul și bogatul univers al virtuților și faptelor frumoase și bune.
Materialismul nu numai că nu îi aduce omului fericirea, „dar s-a dovedit a fi și un puternic element care prevestește nefericirea. Unul dintre motivele pentru care materialismul nu reușește să ne facă mai fericiți este că, deși oamenii reușesc să-și atingă scopurile materiale, realizările de acest tip nu se traduc neapărat printr-o intensificare a fericirii. De asemenea, materialismul îi poate distrage pe oameni de la alte aspecte care le-ar putea aduce fericire în viață, de exemplu relații armonioase cu familia și pietenii, faptul că se pot bucura de prezent și contribuția adusă comunității. În final, oamenii materialiști au așteptări extrem de nerealiste legate de ceea ce le pot oferi aspectele materiale”[3]
Aflăm, astfel, că: „Într-un studiu realizat pe 792 de adulți, mai mult de jumătate au spus că banii nu le-au adus mai multă fericire, iar o treime din cei cu averi mai mari de 10 milioane de dolari au spus că banii le-au adus probleme, în loc să le rezolve. Într-adevăr, deși cei cu venituri mai mari au declarat că sunt oarecum mai satisfăcuți de viețile lor, studii referitoare la modul în care își petrec timpul au descoperit că nu alocă timp unor activități mai plăcute decât semenii lor mai puțin înstăriți, existând, de fapt, o probabilitate mult mai mare să se confrunte cu anxietatea”[4].
Alte cercetări similare „arată că fenomene asemănătoare apar odată cu obținerea unor bani sau a unor posesiuni. Într-un studiu clasic desfășurat în anii ̕70, psihologii au intervievat câteva persoane norocoase, care câștigaseră între 50.000 și 1 milion de dolari (la valoarea din anii ̕70) la loteria de stat din Illinois. În mod surprinzător, în mai puțin de un an de la primirea sumei care le putea schimba viața, noii câștigători de la loterie au spus că nu sunt mai fericiți decât persoanele obișnuite, care nu câștigaseră vreodată. Într-adevăr, câștigătorii la loterie au declarat că acum se bucură mult mai puțin de bucuriile vieții de zi cu zi, de exemplu urmărirea programelor TV sau masa luată în oraș, comparativ cu cei care nu câștigaseră”[5].
De aici și recomandarea de a căuta să obținem și să acumulăm bunuri experiențiale, adică trăiri sufletești și nu bunuri materiale, și aceasta pentru că „în general, ne adaptăm mai lent la fericirea adusă de experiențe, ceea ce înseamnă că impactul lor persistă mai mult timp. Impactul achiziționării unui nou bun material nu numai că dispare mai rapid, ca intrare în procesul de producție a fericirii, ci opțiunile alternative pot rămâne de interes mai mult timp deoarece ne gândim în continuare la alte bunuri materiale pe care am fi putut să le cumpărăm”[6].
Mai mult chiar, „cheltuind mai mult pe lucruri pe care le faceți decât pe lucruri pe care le dețineți, reușiți să vă reformulați deciziile și să redefiniți grupurile de referință, astfel încât familia Jones să nu mai fie grupul cu care vă comparați. Veți descoperi că acest lucru vă permite să fiți în consecință mai fericit. (…) Până și simpla discuție despre achizițiile experiențiale în comparație cu cele materiale ne poate face mai fericiți. Vă bucurați mai mult de conversațiile purtate despre ceea ce ați făcut sau intenționați să faceți decât de cele referitoare la bunurile pe care le dețineți sau intenționați să le achizționați. Oamenii vă vor simpatiza de asemenea mai mult dacă puneți în practică acest lucru: perechile de participanți care au discutat despre achiziții experiențiale au declarat impresii mai favorabile despre partenerii lor de conversație, decât perechile care au discutat despre achizițiile materiale. (…) Pe de altă parte, când achizițiile experiențiale și cele materiale ies prost, oamenii declară că resimt aceleași niveluri scăzute de fericire în urma acestora”[7].
[1] Preot Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ediția a doua, EIBMBOR, București, București, 1996, p. 99.
[2] Ibidem, p. 102.
[3] Sonja LYUBOMIRSKY, Cum să fii fericit. O abordare științifică pentru a avea viața pe care ți-o dorești, traducere: Dorina Oprea, Editura Amsta Publishing, Bucurșeti, 2010, p. 60.
[4] Ibidem, p. 61.
[5] Ibidem, p. 67.
[6] Dr. Paul DOLAN, Rețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești, prefață de dr. Daniel Kahneman, traducere din limba engleză de Cora Radulian, Editura Litera, București, 2016, p. 206.
[7] Ibidem, pp. 206-207.
(Pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, Doxologia.ro)