Mai există speranță

Da! Eu am scris cuvintele astea. Vă pare greu de crezut, așa e? În multe apariții în media am afirmat că nu avem viitor. Că societatea actuală are un major grad de alienare. O structură inversată a valorilor. Susțin și acum toate astea. În parte e și vina noastră, a celor care mânuim cuvinte scrise. A celor care avem vizibilitate și putem fi exemple. E vina noastră pentru că nu am depus suficiente eforturi de a cultiva mentalități normale. E vina noastră pentru că mesajul pe care încercăm să-l transmitem nu ajunge atât de departe pe cât credem noi.
Îmi asum vina asta. Mă voi strădui mai mult. Media construiește sau dărâmă orice într-o societate. E atât de simplu.
De ce mai există speranță? În mod sigur nu din „optimismul” meu, greu de găsit chiar și cu microscopul electronic. Există datorită vouă. Cei care arătați că mai aveți empatie. Că mai aveți timp, disponibilitate, curaj și încredere pentru și în alții. În cei de lângă voi.
După cum știți, astăzi are loc campania „Unii lângă alții la Dispensarul SF”. Emoțiile mele sunt mari atunci când găsesc oameni care rezonează cu valorile mele. Și v-am găsit. Am reușit să ne strângem unii lângă alții pentru câțiva copilași care, deși prea mici ca să mulțumească în cuvinte, sunt sigur că vor simți toată atenția și afecțiunea voastră.
Da. Există speranță pentru că am reușit să mobilizăm oameni din tot județul și chiar de peste granițele țării. Oameni care oferă copiilor lor o educație corectă. Oameni care te fac să te simți mândru că ești contemporan cu ei.
Pot afirma cu tărie că această campanie a fost un succes. Pentru mine a fost ca un balsam peste toate gândurile exclusiv pesimiste. Luați separat poate nu contăm pentru nimeni. Că așa ne-a obișnuit statul ăsta. Însă unii lângă alții putem deveni modele pentru cei care vin din urmă. Poate chiar pentru unii din cei pe care-i ajutăm acum. Cine știe? Totul e în interiorul nostru. Și binele, și răul. Și viața, și moartea. Și speranța, și depresia. Dar în special, primul pas unul către altul. Prima mână pe care o întindem. De aici pleacă totul. Din noi. Suntem adevărate oglinzi. Ceea ce oferim primim înapoi.
Vreau să vă mulțumesc din toată inima pentru implicare, empatie, încredere și prietenie. Astea sunt cărămizile cu care putem construi o societate în care cu adevărat copiii noștri să aibă un viitor.
Mai există speranță? Până și pesimistul din mine răspunde DA.