Mai este necesară religia? Sunt oameni răzleți, fără simțul răspunderii, mai mult sau mai puțin certați cu bunele moravuri și cu ideile sănătoase, care aruncă vorba că religia și-a trăit traiul, că în veacul vitezelor, în epoca civilizației tehnice și în mijlocul preocupărilor materialiste nu mai avem lipsă de Dumnezeu, că omul poate trăi și fără de Dumnezeu și fără religie. Din astfel de gânduri și șoapte, ne-am trezit cu multe biserici goale, care nu sunt altceva decât semne de răzvrătire împotriva religiei.
Ce înțelegem prin religie? Ce este religia?
Este deci firesc și logic să ne întrebăm: Mai avem nevoie de religie sau nu? Mai avem trebuință de biserici sau… să le închidem? Da sau ba?
Înainte de a răspunde la aceste întrebări, se cuvine să arătăm: Ce înțelegem prin religie? Ce este religia?
Răspunsurile sunt multe. Răspunsul nostru este acesta: Religia e comuniunea de iubire sfântă dintre Dumnezeu și om, trăită lăuntric, în inimă prin evlavie și în afară prin cultul divin, virtuți și fapte bune. Mai pe scurt: Religia este iubirea lui Dumnezeu.
Trebuie să ne însemnăm că religia nu provine de la om, nu este o creație a omului, după cum se spune adeseori, ci este un fenomen dat, un dar de la Dumnezeu. Copiii niciodată n-ar ști ce-i iubirea tatălui sau a mamei, dacă nu s-ar trezi și nu ar crește în această iubire. Un copil crescut în pădure, între animalele sălbatice, n-ar ști ce-i iubirea părinților. El învață iubire din ochii și de pe brațele părinților. Așa e și religia. O avem de la Dumnezeu prin iubire și descoperire. Noi n-am fi știut nimic despre Dumnezeu dacă El, mai întâi, nu ne-ar fi iubit și nu ni s-ar fi descoperit.
Simțul religios este un fapt universal, un fenomen dat, întipărit în sufletul nostru; este o calitate specifică a sufletului, ca și celelalte simțuri. Omul întreg omul normal, este acela care are și își dezvoltă toate simțurile, inclusiv simțul religios. Omul fără simțul religios este ca și omul fără simțul văzului sau auzului, un orb, un surd sau mut, un om nereușit, anormal.
Religia este condiționată de doi factori: Dumnezeu și omul
Desigur, unui om fără simțul religios în zadar ii vorbim despre religie, pentru că îi lipsește organul aperceptiv, simțul prin care să primească adevărurile religioase. Osteneala de a-l convinge despre adevărul religiei este tot așa de zadarnică și inutilă ca și osteneala de a vorbi orbului despre culori, surdului despre muzică și mutului despre filipicele lui Demosthene.
Prin urmare, ființa religiei este de la Dumnezeu ca dar sau tipar în suflet, ca oricare dar, ca oricare simț, fără de care omul nu este întreg, nu este normal.
Religia este condiționată de doi factori: Dumnezeu și omul. Există Dumnezeu, de existența omului cine se îndoiește , religia e posibilă; nu există Dumnezeu, religia nu e numai zadarnică, dar e o ficțiune, o boală a sufletului, o deșertăciune, un vis himeric.
Că Dumnezeu există – numai nebunii se îndoiesc, oamenii care au constituție psihologică defectuoasă, monstruoasă. Orice lucru își are un autor, orice lege un legiuitor, orice atelier un conducător, orice copil un tată, orice clădire un arhitect, orice operă de artă un artist creator. Nici lumea nu ne-o putem închipui fără de un Tată creator, fără Dumnezeu.
Dumnezeu există, omul există, religia e deci posibilă. Dar este religia necesară? Avem noi trebuința și datoria de a trăi cu Dumnezeu în comuniune de iubire? Este aceeași întrebare pe care și-o pot pune și copiii: Avem noi datoria și trebuința de a trăi în comuniune de iubire cu părinții?… De bună seamă că: Da!
(Pr. Prof. Dr. Ilarion V. FELEA: Necesitatea Religiei)
