Mai deștepți la fiecare patru ani

De prin 1996, la fiecare patru ani se schimbă șefii de instituții. Vine altă guvernare, care, firesc se zice, are nevoie de alți oameni decât cei vechi pentru a-și implementa programele. Se pare că e ceva normal și în democrațiile mai avansate. La noi, însă, nu se putea să nu fie și o chestie despre care am putea spune că e haioasă, dacă nu ar fi de-a dreptul nesimțită. Cum spuneam, se schimbă guvernarea și foștii șefi de instituții, buni sau răi, sînt dați deoparte și sînt puși alții, buni sau răi. În baza activității politice, a devotamentului și implicării în viața de partid, aceștia din urmă sînt puși în funcție, cu titlul interimar. După o perioadă, conform legii, ei trebuie să susțină un examen pentru a fi definitivați pe post, chiar dacă numai pentru patru ani, sau cît trece până la următoarea guvernare. La examen, însă, se poate înscrie oricine. Adică și fostul șef al instituției sau chiar o persoană care nu a lipit afișe prin campanie și nu e membru sau simpatizant al vreunui partid. În cei zece ani de care vorbim, cei care s-au înscris la aceste concursuri sînt numai acele persoane care au fost puse în funcție de noua guvernare. De obicei, sînt singurii care se consideră suficient de pregătiți pentru a câștiga un concurs pentru șefia unei instituții. Și, evident, îl câștigă întotdeauna. Repet, de obicei concurează singuri. Au mai fost și cazuri, e drept, puține, când un căpos din vechea guvernare a crezut că e mai deștept și mai pregătit decât unul venit cu forțe proaspete din opoziție și s-a băgat și el în seamă, depunându-și dosarul pentru un post de conducere. Și nu știu cum se face că, întotdeauna, câștigă cel nominalizat de noua guvernare pentru postul respectiv. Și aici au fost, din nou, câteva excepții, una recentă fiind cea care viza conducerea DSP. Dar aceste excepții au fost atât de rare (că de aia și sînt „excepții”), că nici nu mai contează. Ce nu înțeleg eu? De ce, întotdeauna, aspiranții care vin din opoziție (indiferent cum s-a numit ea – CDR, PDSR, Alianța D.A.) sînt mai buni pentru posturile de directori decât cei care au fost la putere? Probabil, în anii de opoziție, aspiranții la fotoliile de directori sînt puși de partid să stea cu burta pe carte. Iar când partidul câștigă alegerile, aspirantul e tobă de carte. Știe legi, ordonanțe, scheme de funcționare și chestii de genul ăsta. Cum să-i faci față? Cum poți să te pui cu el tu, care patru ani te-ai confruntat cu toate problemele instituției pe care ai condus-o și, evident, nu ai mai avut timp să înveți? Dar ce naiba să mai înveți? Că despre cum funcționează instituția știi mai bine decât „aspirantul”, pe legi ești mai stăpân, că doar ai lucrat cu ele. Și atunci, ce-i de făcut? Cred că e timpul să se termine cu această miștocăreală, făcută conform legii. Dacă un partid, conform algoritmului, pune un director la o instituție, atunci să-și asume și răspunderea politică pentru funcționarea unității respective, nu să ne aburească cu faptul că respectivul a fost pus pentru calitățile sale profesionale, dovadă fiind și faptul că a trecut examenul. Adică, zic eu, directorul să fie numit politic și gata. Nici un examen, nimic. Poate nu-i democratic, dar, gândindu-ne la cum se dau aceste examene, sigur e mai corect și cinstit. Măcar față de alegătorul băgat în seamă de politicieni doar o dată la patru ani.