Măi cretinilor, de unde atâta răutate?

Corneliu Vadim Tudor a murit pe neașteptate. Dispariția lui din viața publică și politică lasă loc multor speculații: cine va râvni la electoratul lui? E drept că Vadim Tudor nu avea foarte mulți simpatizanți în ultima vreme. Vârful carierei lui a fost în anul 2000, când a ajuns în finala prezidențialelor cu Ion Iliescu. A fost încă un paradox al ciudatei vieți politice din România post comunistă. Adversari ai lui Ion Iliescu s-au văzut nevoiți să-l voteze pe considerentul că trebuie să câștige răul cel mai mic.
Corneliu Vadim Tudor a fost un personaj controversat. Mulți l-au urât, a jignit multă lume, a făcut declarații lipsite de orice urmă de respect față de ceilalți. Putem să discutăm la nesfârșit despre asta, dar nu înțeleg cum poți tu, om obișnuit, să te bucuri de moartea cuiva. Sunt sute de mesaje în care lumea se bucură de moartea lui Vadim. Păi, măi cretinilor, elanul ăsta de ură și răutate nu vă situează cumva fix la egalitate cu cei a căror moarte o aplaudați acum cu entuziasm? De fiecare dată mă uimește modul în care reacționăm la evenimente de acest gen. Nu știu de la ce vine valul acesta de ură. Poate că este indus de cei care ne conduc de atâta vreme și care mizează pe felul acesta de emoție, pentru că nu se pricep la altceva. E unul din păcatele acestei generații: urâm din plăcere!
Mă gândesc acum la faptul că Vadim Tudor nu a fost primit în Senat nici măcar pentru două ore, așa cum a cerut familia. Păi, cum să fie primit când decizia Senatului a fost inițiată de Verestoy Attila, “Drujba lui Dumnezeu”, cum este poreclit, personalitate proeminentă a UDMR, formațiune politică despre care defunctul nu a avut, prea des, cuvinte de laudă. Până acum, informația nu a fost confirmată în mod oficial, dar nici nu a fost infirmată. Oare de asta avea nevoie UDMR, tocmai în aceste zile, când decizia total nejustificată a guvernanților de la Budapesta de a înălța niște așa numitele “garduri de protecție” la granița de stat cu România riscă să determine intense reacții negative?
Dar de ce era considerat Corneliu Vadim Tudor un pericol? A mizat totul pe cartea naționalismului. Și, o vreme, a câștigat. PRM, spre deosebire de alte partide cu program național sau naționalist, a rezistat în timp datorită talentului liderului său. Și-a folosit talentul de scriitor mai bine decât orice alt scriitor român. Dar nu întotdeauna în slujba binelui. Patriotismul său afișat se baza pe ideile sale șovine, pe intoleranța și lipsa de scrupule față de adversari. Dar cine nu i-au fost adversari? A atacat cu aceeași virulență și în stânga și în dreapta. S-ar putea spune că Vadim Tudor lua politica în glumă. Ceea ce pentru el nu era decât un joc, pentru miile de simpatizanți era patriotism adevărat.
Ei, cum va putea pierde Traian Băsescu un asemenea electorat? Se zbătea să și-l apropie chiar și înainte de moartea Tribunului. Interesant este că Vadim Tudor, ca și Traian Băsescu, de altfel, a avut o atitudine rezervată față de primirea refugiaților de către România. Însă el avea treabă doar cu ungurii și, uneori, cu evreii. De aceea va fi greu de înlocuit. Electoratul său este oarecum calat pe aceleași idei ca fostul lider naționalist. Ei, întrebarea este, cum va prinde Traian Băsescu un astfel de electorat?