Comisarul șef de poliție Gelu Marin Oltean a fost împuternicit, marți, prin ordin al ministrului de interne, să îndeplinească funcția de director general al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din MAI, în locul lui Gheorghe Cristian Lațcău, anunță MAI.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), remis marți MEDIAFAX, fostul șef al DGIPI a fost mutat în interes de serviciu la Poliția Română – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, ca șef al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj.
Tot prin ordin al ministrului Administrației și Internelor, director general adjunct al DGIPI, comisarul șef de poliție Adrian Jurca, a fost mutat în interesul serviciului la Serviciul de Informații și Protecție Internă Arad, urmând a fi numit în funcția de șef al acestei structuri, potrivit competenței, mai anunță MAI.
Reprezentanții MAI au declarat pentru MEDIAFAX că noul director general adjunct al DGIPI urmează să fie numit.