MAI CITIM? NU MAI CITIM?

Dacă ne-am lua după vitrinele librăriilor, doldora de titluri, care de care mai apetisant, s-ar zice că românii se scaldă-n lecturi. Dacă analizăm și cifra tirajelor, situația se schimbă fundamental. Cu adîncă nostalgie îmi amintesc de deceniul în care am fost editor (1969 – 1979) și-n care trimiteam la tipar cărți de poezie în tiraj de 35.000 exemplare (Marin Sorescu, Nichita Stănescu) și romane cărora trebuia să plafonez numărul de exemplare la 60.000, din pricina insuficienței hîrtiei. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că tirajul comandat cu anticipație de librării era plătit la fel de anticipat… Acum, o carte editată în 2000 de exemplare constituie mare excepție, cifra obișnuită oscilînd între 200 – 300. Cu toate astea, avîntul editorial românesc nu dă semne de oboseală; dimpotrivă, titlu după titlu se așază zilnic în raftul librăriei și pe tarabe – ceea ce, evident, ar fi îmbucurător dacă volumul, prezumtiv achiziționat, ar mai fi și… citit. Subsemnatul posedă un raft întreg… în așteptare. Unele opuri le citesc în diagonală, fiindcă nici nu merită mai mult; ca să-ți dai seama că un ou este stricat, nu-i nevoie să-l mănînci în întregime. Cele realmente valoroase rămîn în stand-by și dacă-dacă izbutesc să parcurg cum se cuvine 1-2 cărți pe săptămînă. Justificarea pe care mi-o auto-acord (și care-i de uz general), adică timpul, este pe jumătate nesinceră: cum ajung acasă, prima grijă este să deschid televizorul, nu să iau o carte de pe raft. S-a produs, nu numai la noi, o regretabilă mutație a interesului cultural de la pagina tipărită, la ecranul televizorului. Sociologia culturii a analizat și explicat de mult fenomenul și n-are rost să intrăm în detalii. Dar în lumea largă, ce se petrece? O firmă americană (NOP WORLD) a efectuat un sondaj la cumpăna dintre 2004 și 2005, interogînd 30.000 de subiecți din 30 de țări europene, asiatice, de pe continentul american și din Australia. Rezultatele s]nt de-a dreptul șocante. Cine credeți că sunt campioni într-ale cititului? Francezii? Englezii? Italienii? Aș! Indienii, cu 10,7 ore pe săptămînă acordate lecturii, urmați de thailandezi și filipinezi! Peste media mondială (6,5 ore/săptămînă) se situează polonezii, cehii, rușii, suedezii. Cele mai puține ore petrecute în tovărășia cărții se înregistreză, culmea, în țările de mare cultură literară: Spania, Italia, Germania, Anglia! Iar surprizele abia încep: am spune că thailandezii și filipinezii, mari consumatori de carte, ar fi nevoiți, logic, să acorde mai puțin timp televizorului. Eroare! Pe primul loc în foamea de ecran se află… thailandezii și filipinezii (22,4 ore/săptămînă). Și cum timpul nu-i gonflabil, s-ar impune, la fel de logic, o singură concluzie: în țările respective se muncește mai puțin, rămînînd răgaz prisoselnic pentru instrucție și distracție! Așa să fie? Nu știu – statisticile instalează ades paradoxul pe post de adevăr incontestabil (dacă eu am mîncat doi pui și tu nici unul, înseamnă că s-a consumat un pui pe cap de locuitor). Se știe și se spune că americanii sînt acaparați de televizor. Nu-i așa: ei se situează doar pe locul 6 în lume (cu 19 ore), după egipteni și turci. Clasamentul amorului de TV în Europa: britanicii 18 ore, cehii, polonezii. Radioul îi subjugă de-a binele pe argentinieni (20,8 ore), la o medie mondială de 8 ore. Se mai zice că americanii sînt cei mai dependenți de computer. Din nou, eroare: primii sunt taiwanezii (12,6 ore), urmați de spanioli, unguri și chinezi. Pe ultimele locuri: italienii și mexicanii. Iată și media generală: în fiecare săptămînă, un locuitor la Terrei acordă televizorului 16,6 ore, computerului, 8,9 ore, radioului, 8 ore și lecturii… 6,5 ore. Biata carte! A ajuns pretutindeni coada cozilor! Sondajul întreprins de NOP WORLD a ocolit România. Poate-i mai bine. S-ar fi văzut cît de puțin se citește, urmînd concluzia implicită că… se muncește prea mult!