Mai bogat cu o zi…

Sunt zile în care îți vine să-ți iei toate gândurile, toate dorințele, toate emoțiile și să le închizi într-o piatră. Sunt zile în care iubești rugul în care arzi. Zile în care împarți felii din tine. Zile în care redefinești apneea. Zile în care stai la taifas cu atomii ființei tale.
Și mai sunt zile în care un cititor îți trimite un gând. Zile în care vezi pe cineva pe o bancă într-un parc, citind o carte de a ta. Zile în care afli că unul din volumele scrise de tine este adnotat. Este disecat. Este respirat. Este trăit.
La naiba! Sunt zile în care chiar simți că te poți lua la trântă cu zeii.
Și mai sunt zile de dispensar, de muncă, de apostolat. Zile de compasiune și empatie. Zile în care nebunul satului vine la tine să îți vorbească despre meciul de fotbal din divizia comunală și tu îi dai o țigară și îl asculți pentru că știi că ești punctul lui de echilibru. Zile în care un anumit ninja epileptic, tot comunal, vine să te anunțe că sâmbătă îi expiră jurământul pe băutură și are de gând să facă un chef monstru, deși știe că luni dimineața va fi prezent, lat, pe holul cabinetului, așteptând ca tu să-i faci o injecție miraculoasă. Zile în care cumperi din banii tăi câteva cutii de lapte praf scump pentru un anumit prematur care se agață de viață. Zile în care refuzi cu încăpățânare să internezi un bolnav terminal, preferând, așa cum ți-a spus el, să-ți moară în brațe decât umilit prin spital. Zile în care te îmbată mirosul focurilor de pe câmpuri. Zile în care ai contact cu Europa și constați că are tot ce își dorește în afară de doza de arhaism și fatalitate fără de care nu poți trăi.
La naiba! Sunt zile când chiar simți că ești dependent de viața ta.
Câte gânduri, atâtea pietre în preajma cărora tu doar taci. Și e al dracului de bine.
Soarta unui om nu este stabilită la naștere, ci este făurită de acesta atunci când își urmează cu încrâncenare visurile. Chiar și gemenii monozigoți pot evolua diferit. Nimeni și nimic nu te poate împiedica să devii ceea ce îți dorești. Asta e în teorie. În practică, toți suntem sclavii mediului în care trăim, iobagii tradițiilor, șerbii societății defecte în care nu noi am ales să ne naștem, dar pe care o acceptăm resemnați, în virtutea tradiției naționale a lui „merge și așa”. Și tot în practică suntem păcăliți zi de zi. Suntem manipulați de un stat impasibil. Un stat căruia nu-i pasă de valorile sale. Oamenii în care a investit iau calea pribegiei, ajungând să lucreze pentru țări care, și prin ei, progresează. Pentru alții tot, pentru noi nimic.
Sunt zile în care cuvintele nu mai vor să defileze pe hârtie. Oricât le-ai căuta. Oricât ai aștepta să erupă. Se ascund. Zile în care scriitorul are mâinile de plumb. Zile în care doar ochii încearcă să cuprindă viața. Mintea e într-o stare de prea plin.
M-ați avut în toate formele. Am râs și am plâns împreună. Am vorbit despre multe. Pe unii v-am ascultat, pe alții nu. Am făcut însă un al naibii de mare zgomot uneori. Sunt onorat că am împărțit cuvinte. Gânduri și timp. Emoții.
La naiba! Chiar mă simt mai bogat cu fiecare zi trecută.