„Mai bine să suporți o jignire decât să jignești”

Respingeți orice duh de curiozitate. Făceți-vă munca fără să vă îngrijiți să aflați dacă ceilalți o fac pe a lor. Când lipsește curiozitatea, fiecare primește de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu. El este atât de puternic și atât de drept încât nu putem să-I ascundem nimic. „Dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe frații mei”, spune Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem să comparăm nevoințele noastre cu cele ale aproapelui, vrăjmașul poate să găsească mijloacele prin care să ne descurajeze.
Când intervin între oameni certuri, neînțelegeri, stări tensionate, unitatea nu poate să fie păstrată decât dacă fiecare suportă slăbiciunile celorlalți. După Apostolul Pavel, este mai bine să suporți o jignire decât să jignești.
Dacă ne rugăm în mod constant pentru binele fraților și al surorilor noastre, pentru a parcurge drumul vieții în același duh aceeași armonie a dragostei duhovnicești, realizarea asemănării cu Hristos va fi mai ușoară. În schimb, dacă ne vom opri la detaliile inevitabile și la lipsurile vieții exterioare, vom pierde harul contemplării lui Dumnezeu.
Confruntați cu o problemă, cei mai mari se pun în slujba aproapelui. Este singura soluție posibilă. Căci, spune Hristos: Cei ce vor să fie mai mari, să devină slujitorii și robii celor mai slabi.
Viața în lume este întemeiată pe forță și violență. Scopul creștinului este invers. Forța nu aparține de viața veșnică. Nici un act impus prin forță nu ne poate mântui.
În viața de obște, ascultarea ne permite, puțin câte puțin, să înțelegem psihologia celorlalte persoane. Învățând să trăim cu o persoană, învățăm să trăim cu milioane de persoane care i se aseamănă. Astfel, în mod progresiv, intrăm într-o profundă suferință pentru întreaga umanitate. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile ființei umane și nu numai la nivelul obligațiilor și al greutăților cotidiene.
Aceste lucruri mărunte, neînțelegerile care le însoțesc, sunt, cu siguranță, inevitabile, dar nu sunt sfârșitul vieții noastre. Scopul nostru este să devenim după chipul lui Hristos. Dacă în calitate de „eu” nu pot să port o mică comunitate, cum aș putea să port, ca și Hristos, întreaga umanitate, în timp și spațiu?
Viața creștinească înseamnă să devenim asemenea cu Hristos, să avem aceleași stări ale inimii, aceleași gânduri ca și Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Apostol Pavel. Dacă rămânem conștienți de acest scop, dacă suntem din toată ființa noastră în această stare interioară, mintea nu se va mai pierde în lucruri mărunte. Poftele, invidiile, neînțelegerile și micile probleme ale vieții cotidiene, vor trece neobservate.
Noi oficiem Liturghia împreună. Dar plătim prețul: fiecare dintre noi trebuie să se preocupe de mântuirea tuturor. Viața noastră este un martiriu fără sfârșit.
Nu există altă cale decât rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformați tot ceea ce trebuie să faceți în rugăciune. Deschideți o ușă, cereți Domnului să deschidă pentru voi ușa metaniei, a pocăinței. Voi puneți cărămizi; spuneți că lucrați în zadar și că nimic nu poate să țină dacă Dumnezeu nu participă El Însuși la construcție. Nu obișnuiesc să cer sfaturi duhovnicești de la șefii de stat și de la generali, dar cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o luptă, spunea: „Doamne, voi avea prea mult de lucru; pot să Te uit, dar Tu nu mă uita.” Găsiți motive ca să fiți cu Dumnezeu! (Părintele Sofronie)