Mai bine ne-am da bătuți

Mai bine am recunoaște că nu suntem noi cei care am făcut cerul și pământul. Ne-a atins Dumnezeu zilele acestea cu vărguța sa. A trimis puțină apă peste noi. A poruncit norilor: “Aruncați puțină apă în nordul Moldovei. Poate își aduc aminte de Mine. Poate coboară cu picioarele pe pământ. Și-au luat mașini, și-au făcut afaceri și case. Plănuiesc, calculează întruna. Mai ceva ca în vremea lui Noe.”
Oamenii duhovnicești care se mai roagă și sunt cu Dumnezeu au simțit o părăsire a harului zilele acestea. Am putea oare trăi fără harul lui Dumnezeu? Am trăi, dar am fi morți. Cum ar mai putea să fie ajutorul și harul lui Dumnezeu peste noi dacă trăim în mare parte fără Dumnezeu. Trăim parte ca și cum Dumnezeu nu există. Dăm impresia că vrem să ne descurcăm singuri.
Puțini oameni și-au întors fața spre Dumnezeu
A plouat abundent săptămâna trecută. S-a umplut pământul de apă. Apoi s-au umflat albiile pâraielor și au început să se reverse. Marți, miercuri, deja se prevesteau inundații. Puțini oameni și-au întors fața spre Dumnezeu. Prea puțini au cerut ajutorul Lui. Reflexele noastre duhovnicești sunt amorțite. Terasele și crâșmele de prin orașe și sate au continuat să fie animate. Peisaj trist. Joi noaptea spre vineri, a plouat mult din nou. Au început puhoaiele. S-au rupt poduri, s-au stricat drumuri. Multe sate au fost inundate. Au murit animale, au murit și oameni. S-au speriat copiii. Pe ici, pe colo, suflete de români au început să șoptească : e bătaia lui Dumnezeu. Sâmbătă s-a simțit o ușoară ieșire din nepăsare. Pe la biserici, pălimarii au început a trage clopotele pentru împrăștierea norilor. La altare, au început rugăciunile pentru contenirea ploilor. O samă dintre oameni – bună parte – au continuat însă viața ca mai înainte. Fuga după “fericire”. Orice se opune fericirii trebuie îndepărtat. Duminica trecută, în pericopa evanghelică, am văzut că bunăstării celor din Gadara s-a interpus Mântuitorul, care a vindecat doi demonizați. Vindecarea acestor oameni i-a costat două mii de porci, care s-au pierdut, aruncându-se în mare. Mântuitorul a fost alungat.
Unii lucrează cu toată puterea la nenorocirea lor
Toți oamenii își doresc fericirea, dar puțini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor. Cu cât căutăm mai mult fericirea după metodele lumești, cu atât ne îndepărtăm de noi înșine și de adevăr. Cu atât ne apropiem de întunericul tristeții. Mântuitorul le spune “inteligenților” din vremea sa: “Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Mt, 22, 29).
Tragedia noastră și a Europei întregi, spune Sf. Nicolae Velimirovici, constă în aceea că am ales împărăția morții, pe care o credem veșnică, și am lepădat împărăția Vieții Veșnice.
Mai bine ne-am da bătuți. Cu Dumnezeu nu ne putem lupta. Ar însemna să fim împotriva vieții noastre. Dumnezeu ne iubește, mai mult decât ne iubim noi pe noi înșine. Dumnezeu ne iubește și ne așteaptă. “Slavă, Doamne, îndelung-răbdării tale!”
(Iulian MARCU, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni”)