MAI BINE MAI TÂRZIU…

Perceput ca un exponent antidogmatic al radicalismului burghez de stânga și acuzat de colaboraționism cu regimul Dej, strălucitorul Mihail Ralea continuă să surprindă, la aproape jumătate de veac de la dispariție, datorită revelațiilor oferite de scotocirea arhivelor. „Raportul asupra atitudinii intelectualilor față de regim și a calității producției intelectuale”, redactat în 1955 și publicat abia acum, ne înfățișează un Ralea curajos, nonconformist și… inamic acerb al realităților culturale pe care, într-un fel sau altul, le slujise și cauționase fostul ministru al artelor în guvernul Dej, vicepreședinte al Prezidiului MAN și membru al Consiliului de Stat. Dacă aceleași lucruri ar fi fost spuse ori scrise de altcineva, respectivul înfunda pușcăria! Ralea nu și-a luat nici o măsură de precauție în afara presărării ritmate a lozincilor și poncifelor propagandistice dragi epocii. Nu știu să existe un document mai acuzator și mai demascator decât acest „Raport”! Întregul demers, după cum se vede și din titlu, pornește de la ideea că importantă pentru producția intelectuală este calitatea prestației individuale. Ceea ce sugerează că Ralea, care, până atunci, considera prioritar conținutul de idei și mai puțin caratele exprimării artistice, și-a părăsit punctul de vedere, obligat de evidența precaritatății producției artistice din epocă și a faptului de cultură subordonat mult trâmbițatei orientări partinice. Poate că operează cu jumătăți de adevăr – dar și așa era primejdios pentru acei ani! Ralea a fost printre primii care l-au arătat cu degetul pe impostorul Roller, a protestat față de scoaterea din institute a personalităților științifice marcante (Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Horia Hulubei ș.m.a.), a denunțat marginalizarea unor reputați plasticieni (Baba, Ciucurencu, Medrea) și scoaterea din muzee, sub învinuirea de „formalism”, a pânzelor semnate de Luchian, Petrașcu, Pallady. Persecutarea valorilor autentice o ilustrează semnalând situații aflate dincolo de limita absurdului: „într-o marți, profesorul Macrea, șef de catedră la limba română, este eliberat din funcția de șef de catedră și în locul lui este numit prof. Iorgu Iordan. După două zile, joi, prof. Iordan este eliberat și este numit iarăși Macrea, pentru ca, peste alte două zile, sâmbătă, să fie scos din nou Macrea și numit Iordan!” Ralea ia apărarea scriitorilor scoși pe tușă, condamnă deschis „blocarea” lui Arghezi, denunță stupizenia Ofeliei Manole, cea care afirmase că statuia lui Eminescu nu poate fi amplasată decât „undeva la mahala”, etichetează cenzura ca fiind „sinistră”, deplânge starea materială a intelectualilor, acuză intervențiile brutale în creațiile literare și plastice (unele tablouri au fost… modificate la UAP, spre a deveni mai juste!), cere acces liber la presa străină și racordarea la pulsul literaturii universale, solicită valorificarea moștenirii literare și-și permite să discute mult mai nuanțat o temă tabu: libertatea de creație. Cei ce cunosc perioada înțeleg vicleniile prin care semnalizarea la stânga ascundea tentația, dacă nu chiar și intenția, virajului spre dreapta: după ce conturează un tablou întunecat, apăsător, sufocant, al vieții culturale românești, Ralea, spre a „drege busuiocul”, conchide că lipsurile n-ar fi de natură structurală, ci doar… funcțională. Aș! Scopul fusese atins – iată, împăratul de gol! Plin de stângisme conjuncturale, dar mustind de semnalări grave, dure, sincere, „Raportul”, creație a unui intelectual exasperat, este mult mai coroziv și inflamant decât oricare dintre târziile proteste ce au făcut valuri în epocă …