Încă o plecare de antrenor din Liga lui Gino, cum inspirat spunea un coleg, ca să simțim schimbarea, dar de data asta una la mai bine. Teoretic, cel puțin. Cosmin Contra a ajuns antrenorul lui Marica (de fapt, Ciprian) la Getafe. O echipă unde a activat și ca jucător, deci nu va încurca vestiarele și se vor găsi destule persoane care să-l îmbrățișeze la descălecare, fie că e vorba de magazioneri sau portari (de stadion). Ce isprăvi va face el în Spania vom avea timp să dezbatem, deocamdată mai interesant este ce va urma pentru Petrolul. Avea echipa din Ploiești șanse reale la titlu? Matematica îi lasă șanse destule, 7 puncte în 12 etape, între care și un meci direct. Dar pentru un asemenea parcurs îi trebuia și o anume forță, pe care nu a revelat-o după schimbările din iarnă. Se aștepta ca Mutu să facă diferența, să sară în ochi în această competiție care n-a mai văzut la față un mare jucător din anii ’90. Iar Mutu, deocamdată, face același lucru ca la Ajaccio, adică se zbate ca peștele pe uscat. Nu-și pune amprenta, așa cum ar trebui să facă un jucător cu peste 100 de goluri în Serie A. Poate că, încăpățânat, refuză să-și accepte vârsta. Și sigur va avea și zile faste, dar echipa sa nu e în situația în care să le suporte pe celelalte. Asta dacă vrea să conteze în lupta pentru titlu. Până acum, în cele trei etape din 2014, au fost două egaluri și deja 4 puncte s-au dus pe apa Sâmbetei. Iar de-acum, pe bancă va sta Răzvan Lucescu, poreclit Mister X. Debutul este unul fulminant, derby-ul cu Astra, o altă echipă chinuită, de data asta de patron. Acesta trăiește înconjurat numai de proști, fie jucători, fie antrenor, fie conducător care l-a convins să creadă în antrenorul ăla prost… Deci, cred că e clar, dacă Astra va pierde acest meci, unii vor plăti cu postul, era să zic capul. Îmi permit să întreb, retoric, ce statut ar putea avea unul care se înconjoară cu proști?