Cred că asta e întrebarea la care se gândesc astăzi românii, indiferent de culoare politică, de pregătire profesională sau de statut social. Pentru că intoleranța la români nu ține cont de bariere și nici de culoarea pielii. Pentru că, de ceva vreme încoace, românii noștri încep să fie hăituiți pe meleaguri străine, fără a se ține cont dacă sunt, sau nu, vinovați cu ceva.
Începând cu 20 septembrie, șase români de ai noștri au murit în Italia, pentru că și-au dorit un trai mai bun, departe de casa lor, pentru că știau că acasă nu aveau șansa unei vieți normale. A început cu incendierea celor 4 copii la Livorno, a continuat cu sinuciderea unei fetițe de 12 ani, care nu mai suporta persecuția colegilor ei de școală.
Ieri, o femeie de 36 de ani a fost ucisă cu bestialitate, într-o tabără de lângă Milano. Am rămas cutremurat când am văzut condițiile în care a trăit această româncă și mi-am dat seama că a avut o motivație extrem de puternică să accepte un atât de degradant standard de viață, și mă gândesc cu groază la ceea ce a lăsat în urma ei acasă.
Refuz să cred că trebuie să acceptăm o astfel de prigoană, pentru că noi am plătit deja un preț, cu sânge și cu necaz, atunci în trecut, în vremea marilor voievozi și a lui Ștefan Cel Mare. Pentru că atunci, datorită bărbăției și dârzeniei neamului românesc, invaziile migratoare ale turcilor, tătarilor, cazacilor și ale altor popoare mai mult sau mai puțin nomade, am devenit o pavăză de nădejde la poarta Europei Occidentale. Pentru că atunci, am rezistat eroic și am pierdut mult din neamul românesc pentru ca europenii din vest să poată construi în tihnă catedrale, universități, societăți puternice. În acele vremuri, de-abia aveam timp să închinăm Bunului Dumnezeu câte un lăcaș de cult, între două războaie, între două recolte incendiate. Fântânile noastre au fost mai mereu otrăvite și merindele purtate cu desăgi pe spinarea cailor moldovenești, iar fetele și feciorii noștri erau luați în pribegie la Poarta Otomană. Integrarea europeană ne-o merităm cu prisosință. Fiecare Euro pe care ar trebui să îl primim a fost deja plătit în avans cu aur și cu sânge. Fiecare dintre noi ne-am limitat dreptul la o viață mai bună, pentru că de aici, de pe meleagurile noastre, s-au înfruptat mai întotdeauna puterile europene.
Și cred, de fapt sunt convins, că țările europene precum Franța, Germania, Italia, Spania au obligația să ne accepte așa cum suntem, cu bune și cu rele și trebuie să ne ajute, pentru că nouă nu ne-a fost niciodată ușor. Am luptat pentru fiecare petec de pământ și ne-am apărat moșia și moștenirea culturală de origine latină, europeană. Locul nostru este aici, în inima Europei și europenii trebuie să înțeleagă că nivelul lor ridicat de viață și de civilizație ni se datorează într-o foarte mare măsură nouă românilor. Nu avem voie să mai stăm cu capul plecat, avem mai mult obligația să ne cerem drepturile, dar vor reuși doar atunci când vom fi uniți.
