Sâmbătă, preș.-ul cel nou al Federației Române de Fotbal, domnul Burleanu, a efectuat ceea ce se numește „o vizită în teritoriu”, fericita alegere constituind-o chiar județul nostru. Am aflat de la colegii de presă că printre obiectivele ilustrei descinderi s-a numărat și o echipă de fotbal feminin din Fălticeni. Lucru remarcabil, cu atât mai mult cu cât fotbalul feminin românesc are, de la o vreme, rezultate care ar putea fi numite proaste, cu condiția să n-avem și fotbal masculin. Iar dacă îl avem, evident că rezultatele la feminin par chiar bunicele. Adică Naționala ia bătaie, dar nu în halul în care o ia aia de băieți, iar în Champions’ League fetele noastre iau mai puține goluri decât băieții. Al doilea punct bifat a fost prezența preș.-ului la meciul de Divizia B în care Rapid Suceava a făcut scor cu Farul Constanța. Este, dacă mă ține memoria, prima victorie din acest an a sucevenilor, fapt îmbucurător în perspectiva turneului final, al play-out-ului, în situația în care se vor lua în calcul și rezultatele din campionat ale nefericitelor. Iar dacă prezența domnului Burleanu s-a dovedit de bun augur, nu-mi rămâne decât să-i sugerez conducerii Rapidului (precum și lui Ciprian Anton, cel „vinovat” de prezeța boss-ului aici) să recidiveze, invitându-l pe „el lider maximo” la toate meciurile de acasă ale Rapidului, eventual așteptându-l și cu un miel în Săptămâna Mare, că ăsta ar fi cumva o ofrandă tradițională, nu șpagă. De altfel, chiar domnul Burleanu ne-a dat mielu’ când a venit, la cel de-al treilea obiectiv al vizitei, cu sen-za-ți-o-na-laaa propunere ca la Bucșoaia să se facă un Centru Național pentru copii și juniori. Ca să devină oaie în toată firea, mielu’ lui Burleanu ar mai avea nevoie de câte ceva, cum ar fi banii. Finanțarea. Domnia sa zice că fonduri europene, că, pardon, Consiliul Județean, că etc. N-am auzit să fi spus ceva și despre FRF. Știți dv., instituția aia care răspunde de toate echipele naționale, inclusiv cele under 18, under 17, 16, 15 etc.