Mai aproape de Hristos prin Spovedanie și iertare

La Editura Doxologia a apărut cartea „Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea”, autor Mitropolitul Antonie de Suroj. Traducerea din limba engleză este realizată de Dragoș Dâscă.
Lucrarea cuprinde treisprezece capitole și abordează diverse teme legate de spovedanie cum ar fi: spovedania și vindecarea întregului trup, spovedania ca întâlnire cu Dumnezeu, ca pocăință. Se amintește despre discreția în spovedanie, despre rânduiala și frecvența Împărtășirii, despre prietenia cu Hristos. Sunt aprofundate și subiecte ca iertarea, starea de păcătoșenie, lipsa de loialitate. Nu este uitat nici rolul preotului ca martor, ca însoțitor duhovnicesc.
În viziunea Mitropolitului Antonie de Suroj a te spovedi este ceva deosebit de asemănător cu a săpa. Când arheologul se hotărăște să sape într-o anumită parcelă, începe prin măturarea nisipului cu peria. Și dintr-o dată dă peste un oarecare obiect. Aceasta este prima lui descoperire. Apoi sapă mai mult și cu cât mai înaintează, găsește cu atât mai multe obiecte. Dar dacă spune că mai întâi vrea să ajungă la temelii, hai să săpăm. Atunci va distruge întreaga construcție și nu va scoate mare lucru la suprafață. În acest chip trebuie să își construiască omul spovedania. Acel lucru care se află înaintea ochilor mei, acela mă îngrijorează în clipa de față. Când încep să mă ocup de acesta, atunci va deveni limpede că, de sub nisip, alte obiecte vor apărea, și atunci încep să le confrunt și pe acestea.
Mitropolitul Antonie de Suroj ne precizează faptul că atunci când venim la spovedanie, venim să ne întâlnim față în față cu un prieten. Nu venim pentru a fi condamnați și judecați. Nu venim înfricoșați de ceea ce urmează să se întâmple. Venim la Cel care, Dumnezeu fiind dincolo de suferință, dincolo de moarte, a ales din iubire pentru noi să devină om, să ia asupra sa firea noastră omenească și să-Și dea viața pentru noi. Viața Sa, moartea Sa sunt pentru noi dovadă că suntem într-atât de mult iubiți de Dumnezeu încât putem veni la El, fie că suntem buni, fie că suntem răi, și el ne va primi cu brațele deschise. „Acesta este Dumnezeul, Hristosul la Care venim atunci când ne apropiem de scaunul de Spovedanie – la Cel Care ni se dăruiește cu întreaga Sa viață și moarte; Cel care ne așteaptă să venim ca să aflăm vindecare, alinare, sprijin – nu osândă, nu judecată.”
Întrebat fiind când ar trebui să se împărtășească un creștin, Mitropolitul Antonie de Suroj afirmă că doar legăturile cu Dumnezeu pot crea puritatea. Nu putem, în stricăciunea noastră, să ne curățim singuri și să devenim vase curate, să-L primim pe Dumnezeu. Apostolul Pavel spune că purtăm sfințenie în vase de lut. Vasul nu este potrivit pentru ceea ce este înăuntrul lui. Și nu putem ca mai întâi să pregătim un vas vrednic și apoi să primim în el darul Sfântului Duh. Dar putem veni la Dumnezeu și să-i spunem cu sinceritate: „Doamne, vino! Doamne izvorăște în mine! Unește-mă cu tine! Știu că nu sunt vrednic, dar fii Tu ca focul care arde spinii, nu ca focul care mă va mistui în groaza iadului.” Iar aceasta se petrece treptat . Dacă aștepți să te împărtășești cu Sfintele Taine până ce vei deveni vrednic, nu vei fi niciodată. Dacă vine cineva și spune: „Sunt cu totul nevrednic, dar Tu Te-ai întrupat ca să mă mântuiești” se poate împărtăși.
Autorul e convins că Spovedania și Împărtășania sunt lucruri total diferite din perspectiva faptului că Taina Spovedaniei nu trebuie să fie folosită ca piatră de poticnire pentru a te împărtăși de Sfintele Daruri. Trebuie să vii la Spovedanie când te apasă ceva ce te separă de Dumnezeu. Trebuie să mergi la Spovedit când ai ceva de spovedit. Dacă vorbim despre starea generală de păcătoșenie, este evident că poți să te spovedești în fiecare zi, și de câteva ori pe zi. Starea generală de păcătoșenie nu ne desparte de Dumnezeu, ci este câmpul nostru de bătălie. De asemenea menționează în carte că dacă mărturisești douăzeci și cinci sau treizeci sau șaptezeci de păcate, nu te poți ocupa de nici unul în mod deosebit. Însă dacă vii la Spovedanie cu două-trei lucruri care cu adevărat te preocupă sau te vatămă, atunci poți să spui că de aceste lucruri mă voi ocupa. Voi începe cu cel mai mic, fiindcă mușchii mei duhovnicești vor căpăta tărie cu cel mic și apoi voi trece la cele mari. Iar când se procedează în acest fel, se câștigă experiență.
Referitor la modul în care creștinul ar trebui să-și iubească semenii, autorul crede că trebuie să învățăm să iubim într-o modalitate plină de lumină, dătătoare de viață pe oamenii pe care-i iubim acum, și să învățăm să iubim în chipul cel mai desăvârșit. Nu se referă la modul eroic sau jertfelnic, ci la faptul că iubirea noastră ar trebui pe cât de puțin posibil să fie amestecată cu iubire de sine și dorința de a poseda acea persoană. Dar a vorbi despre a învăța să iubim pe toți cu iubire egală, aceasta înseamnă, după spusele Mitropolitului Antonie de Suroj, că visezi cu ochii deschiși. Trebuie să învățăm cu adevărat să-i iubim pe cei pe care-i iubim deja, să-i iubim mai deplin, iar această iubire va naște puterea de a-i iubi și pe ceilalți oameni, de asemenea.
Cartea „Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea”, autor Mitropolitul Antonie de Suroj poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum și de la celelalte librării din Iași și din țară.
(sursa: Doxologia.ro)