Criteriile pentru reducerea numărului de posturi în Ministerul Administrației și Internelor au fost discutate inclusiv cu reprezentanții sindicatelor, fiind reținute mai multe propuneri și alegându-se varianta disponibilizării angajaților neprofesioniști sau care au încălcat legea, informează MAI.
Proiectul de lege ce vizează reorganizarea MAI se află la Parlament, fiind trimis spre dezbatere și adoptare, informează, luni, MAI.
Proiectul a fost făcut public încă din 24 decembrie 2010 și prevede că reducerea numărului de posturi din minister se va face conform unor criterii obiective.
Aceste criterii au fost discutate inclusiv cu sindicatele, fiind reținute „multe din propunerile acestora”, precizează MAI.
Criteriile, modul de constituire a comisiilor care le vor aplica și componența acestora vor fi detaliate printr-o hotărâre de Guvern, din comisii făcând parte inclusiv reprezentanți ai sindicatelor.
Se va asigura un cadru unitar în ceea ce privește evaluarea, pentru a nu genera o aplicare diferită a reglementării, adaugă reprezentanții ministerului.
„Raportat la situația din Uniunea Europeană, România se situează printre țările cu cel mai ridicat număr de polițiști la suta de mii de locuitori. Suntem mult peste media europeană: Avem aproximativ 450 de polițiști (lucrători în sistemul de ordine publică, mai precis) la suta de mii de locuitori, fără a socoti poliția locală, care ar crește cota la peste 500. În Europa, media este de 347 de polițiști la suta de mii de locuitori (date Eurostat, statistica oficială a UE – 2008). Exemple: – Austria: 319 polițiști la suta de mii de locuitori, Franța – 355, Germania – 302, Polonia – 268”, mai arată MAI.
Reprezentanții ministerului mai spun că procesul de modernizare oferă ocazia de a îndepărta din sistem angajații neprofesioniști sau care au încălcat legea.
„Efortul de redimensionare este cu atât mai mare cu cât se urmărește ca reducerea numărului de posturi să aibă ca temei modernizarea și eficientizarea structurilor MAI, astfel încât să rămână cei mai buni profesioniști. Vor exista măsuri cu caracter social pentru cei care părăsesc sistemul (ajutor financiar similar indemnizației pentru ajutor de șomaj) și cursuri de calificare, recalificare sau alte forme de pregătire profesională. Modernizarea și eficientizarea a MAI are în vedere creșterea capacității operative prin reducerea nivelurilor ierarhice, scurtarea timpului de luare și transmitere a deciziei, a timpului de reacție, precum și diminuarea numărului de efective din structurile suport în vederea reducerii deficitului de personal din cele operative”, conchide MAI.
Sindicatul „Pro Lex” propune suspendarea primei pentru lucrări de excepție și a salariului de excelență acordat pentru cinci la sută din personal, pentru evitarea disponibilizării a aproximativ 7.000 de persoane din Ministerul Administrației și Internelor (MAI), de la 1 aprilie.
Președintele Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că a propus conducerii Ministerului Administrației și Internelor unele soluții pentru reducerea cheltuielilor de personal, pentru a nu se ajunge la disponibilizări.
Lincu a spus că soluțiile ar fi suspendarea primei pentru lucrări de excepție și a salariului de excelență acordată pentru cinci la sută din personal și care reprezintă 50 la sută din salariul de bază. El a precizat că ar trebui sistată plata sumei care reprezintă echivalentul salariului de merit inclus în venitul celor care au beneficiat de această sumă în 2010 și care se plătește și în prezent în mod nejustificat, reprezentând 20 la sută din salariu pentru 25 la sută din efectiv.
Lincu a adăugat că dacă aceste două propuneri ar fi luate în considerare, ar fi făcută o economie mai mare decât dacă s-ar disponibiliza aproximativ 7.000 de persoane, de la 1 aprilie.
Potrivit lui Lincu, din cele 10.000 de posturi care ar trebui să dispară din Poliție, Jandarmerie și Inspectoratul pentru Situații de Urgență de la 1 aprilie, 3.000 sunt vacante și astfel rămân aproximativ 7.000 de persoane care vor trebui să plece fără plăți recompensatorii.
Președintele „Pro Lex” a precizat că, din sursele pe care le are, reducerea de personal doar din Poliția Română ar fi de aproximativ 1.600 de posturi, dintr-un total de aproximativ 53.000.
În opinia liderului sindical, o reorganizare eficientă a MAI presupune transformarea în funcții publici cu statut special, adică polițiști, funcționari publici și personal contractual, în funcție de specificul activității desfășurate.
Lincu a mai spus că o altă propunere de „reorganizare eficientă și reală a MAI” o constituie trecerea posturilor încadrate cu ofițeri sau agenți de poliție care fac parte din Poliția judiciară de la MAI la Ministerul Public, conform propunerii procurorului general al României, eliminând astfel dubla subordare și posibilitatea trecerii foarte frecvente de la o specializare la alta.
Pentru evitarea suprapunerii de atribuții, dar și pentru eficiență operativă, sindicaliștii propun comasarea Direcției Generale Anticorupție cu Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.
De asemenea, liderul „Pro Lex” a subliniat faptul că polițiștii care au avut de suferit fizic în urma accidentelor de muncă și au fost declarați „apt limitat” nu trebuie îndepărtați din instituție, ci trebuie redistribuiți la servici neoperative.
Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat, în 9 martie, că vor fi disponibilizați din MAI aproximativ 9.000 de oameni, arătând că încă nu este o „cifră conturată” și că numărul de 18.000 vehiculat este „în imaginația unora”.
El a mai spus că vor fi disponibilizați „cu precădere” cei care nu și-au făcut datoria, au abateri, au dosare penale. „Vor pleca cei care nu și-au făcut datoria, vor rămâne cei care sunt profesioniști sută la sută, din toate structurile”, a arătat ministrul de Interne.