MAI: 60 de localități din Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Cluj, afectate de inundații

Șaizeci de localități din județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Cluj sunt afectate de inundațiile care au avut loc în ultimele două zile, 157 de persoane fiind evacuate preventiv și cazate la rude sau în centrele pregătite de autorități, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), citat de Mediafax. Peste 800 de pompieri, polițiști și jandarmi au intervenit în cele 60 de localități din Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Cluj afectate în urma ploilor torențiale și a viiturilor.”De ieri (miercuri, n.r.) și până astăzi au fost evacuate preventiv 157 de persoane. Toate acestea sunt în siguranță, unele fiind cazate la rude și altele în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale”, arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.

Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Șoldan anunță că toate casele din Broșteni afectate grav de inundații și-au găsit constructori, fără bani de la Guvern. „Începând de luni Broșteniul devine cel mai mare șantier al solidarității din județ”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate